Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză din cotidianul Adevărul pe tema asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, cu importante consecințe în plan internațional.
Adevărul:
În Orientul Mijlociu şi zona Golfului Persic se desfăşoară două războaie cumplite (Siria, Yemen) unde masacrele, execuţiile, tortura sunt practici cotidiene. Şi, totuşi, presa vorbeşte rar şi marginal despre ele. În schimb, marile ziare al lumii (puteţi verifica acum New York Times şi Washington Post pentru a înţelege anvergura) îşi deschid de câteva zile ediţiile cu cel puţin trei articole despre asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.
De ce este acest caz atât de important pentru opinia publică internaţională? De ce ne afectează atât de tare? De ce adevărul nu va putea fi muşamalizat sau ascuns de nicio putere, indiferent de câte miliarde ar fi în joc? Cum de va triumfa în acest caz dreptatea în faţa forţei aproape nemărginite?
Vă propun patru motive.
1. Pângărirea „locului sacru“
Dincolo de funcţia sa practică, un consulat sau o ambasadă poartă şi o valoare simbolică, reglementată încă din Antichitate. În Vechiul Testament, de pildă, în Iosua sau în Numeri, este definită cu migală instituţia „cetăţilor de scăpare“, acolo unde cei acuzaţi de o fărădelege se puteau refugia în aşteptarea unui proces, devenind intangibili în faţa răzbunărilor imediate acceptate de legea talionului. În spaţiul greco-roman şi, ulterior, creştin, anumite temple sau biserici erau inviolabile în faţa oricărei puteri lumeşti, atunci când acordau găzduire şi protecţie. Consulatul/ambasada au moştenit această „sacralitate“, care completează statutul diplomatic cu totul special al zonei respective. Vorbim despre un spaţiu pe care numai un „barbar“ îl ia cu asalt sau îl pângăreşte. Ei bine, nimic nu poate fi mai contrastant, mai brutal, mai revoltător, mai „demonic“ decât să decapitezi, să tranşezi, să secţionezi un om perfect nevinovat într-un astfel de spaţiu „sfânt“. Crima de stat, lichidarea propriilor cetăţeni (adesea pe teritoriul unui terţ stat, care îi oferă protecţie) reprezintă oricum o practică sinistră şi compromiţătoare, ceaiurile cu poloniu şi agenţii neurotoxici Novociok afectând grav imaginea unor actori internaţionali. Dar, la nivel simbolic, imagologic, e greu de imaginat un ritual care să producă un dezgust mai mare decât anihilarea bietului Khashoggi într-un sanctuar inviolabil.
2. Disproporţia patologică a răzbunării
Khashoggi era un jurnalist influent şi bine conectat, dar nu reprezenta o ameninţare politică reală. Era pur şi simplu un dizident de nivel mediu. Nici măcar statele cele mai cinice, agresive şi izolate nu mai încearcă astăzi să lichideze oponenţi de asemenea anvergură, limitându-se teoretic (oficial nu vom şti niciodată, pentru nimeni nu va recunoaşte nimic) la spionii de nivel foarte înalt care schimbă tabăra şi la rivalii iminenţi la putere (vezi asasinarea lui Kim Jong-nam). Persoana care a decis uciderea sadică şi ritualică a lui Khashoggi - indiferent cine se va dovedi a fi - nu a căutat nici măcar să se amăgească cu ideea că „elimină un pericol“, că există în decizia sa o vagă „raţiune de stat” - în spatele căreia mulţi măcelari s-au ascuns de-a lungul istoriei. Nu: vorbim despre o alegere patologică, perfect iraţională, care vădeşte un profund dispreţ pentru viaţă şi o natură resentimentară isteroidă. Iar un astfel de portret psihologic aminteşte de dictatorii anilor 30.(Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Într-un interviu acordat cunoscutului ziar american de business The Wall Street Journal pentru suplimentul de lifestyle, Jean-George Vongerichten, în vârstă de 61 de ani, un chef francez care administrează 39 de resturante la nivel mondial, îşi aminteşte cum, după o masă în oraş la un restaurant celebru de lângă Strasbourg – Auberge de L’ill, trei stele Michelin, tatăl lui i-a spus chefului care venise să întrebe cum a fost mâncarea: Fiul meu nu este bun de nimic. Dacă ai nevoie de cineva ca să spele vasele, el pare că are o înclinaţie către acest lucru.
Şi de aici a pornit totul pentru acest chef francez, pe care tatăl lui voia să-l îndrume către o şcoală de ingineri, pentru a putea să preia ulterior afacerea familiei legată de cărbune.
Apariţia show-urilor de televiziune Master Chef cu toate declinările lui din fiecare ţară, Got Talent, cine ştie câte sunt, a scos la iveală talente imense şi a valorizat meserii/profesii extraordinare care au schimbat industrii întregi.
Iar acest lucru este valabil şi în România.
Până la apariţia unui show de tip Master Chef, meseria de bucătar era văzută undeva jos pe scara percepţiilor din societate. Cum să spui că eşti sau că vrei să te faci bucătar? Părinţii au muncit o viaţă întreagă ca să te ţină în şcoală ca tu să ajungi într-o bucătărie, să tai cartofi, să faci ciorbă sau friptură? În primul deceniu de după ’90, cei care aveau puţină tangenţă cu bucătăria sau care sfârşeau acolo pentru că nu le plăcea cartea au plecat la muncă în vest, unde se plătea mai bine.
Dar şi aşa, această meserie nu a crescut în ochii noştri. Nu putea trece dincolo de bucătărie. Numai cei care aveau sau care încercau să deschidă restaurante, un business cu o marjă mare dacă ştii să-l administrezi, ştiau ce înseamnă şi cât de valoros este un bucătar, unul bun. Dar oferta de bucătari era destul de redusă pentru că în anii ’90 nimeni nu mai voia să îmbrăţişeze această meserie. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
In Afganistan au loc sâmbătă alegeri parlamentare. Scrutinul se va derula în contextul unor tensiuni maxime cu talibanii. Aceştia din urmă au anunţat că vor considera drept duşman orice persoană care ajută la organizarea alegerilor. O serie de responsabili locali au fost dealtfel ucişi în ciuda prezenţei a 50.000 de poliţişti şi militari de-a lungul campaniei electorale. In ciuda presiunilor şi a obstacolelor, mult efemei au decis să se prezinte şi ele la aceste alegeri legislative.
Peste 2.500 de candidaţi sunt în cursă pentru cele 249 de mandate de deputat puse în joc la acest scrutin. Concurenţa este deci aprigă – mai bine de 10 candidaţi pe un loc – dar femeile au decis să nu se lase bătute. 16% dintre candidaţi sunt candidate, o cifră record. 417 femei concurează pentru un loc în Wolesi Jirga, camera inferioară a Parlamentului afgan.
Pe hârtie, în teorie, noua Constituţie afgană, adoptată în 2004, doi ani după căderea regimului talibanilor, este favorabilă prezenţei femeilor în politică. Dealtfel, 68 din cele 249 de mandate puse în joc sâmbătă le sunt rezervate femeilor. In urma legislativelor din 2014, în parlamentul d ela Kabul erau 28% femei, o rată extrem de ridicată incluisv în comparaţie cu unele state occidentale. In SUA de exemplu, ne spune canalul France 24, procentul femeilor din Camera Reprezentanţilor nu a depăşit niciodată 20%. Cu toate acestea, într-o societate patriarhală precum cea din Afganistan în care fetele merg mai puţin la şcoală decât băieţii, a fi candidată este o mare sfidare.
Cum era previzibil, subiectele abordate de femei în cursul actualei campanii sunt legate adesea de drepturile femeilor. Problema este că a fi ales în Afganistan este garanţia de a avea un loc de muncă timp de 5 ani şi un salariu de 15 ori mai mare decât media pe ţară. Cu alte cuvinte, şi tot France 24 ne-o spune, de multe ori candidaţii se duc în fapt pentru bani în parlament iar aici, fenomenul atinge în egală măsură femeile şi bărbaţii. Lucru care explică şi inflaţia de candidaţi la acest scrutin.
A fi candidat într-o ţară precum Afganistanul este totuşi foarte riscant iar răpirea, rănirea sau uciderea candidatului nu sunt dintre cele mai mici riscuri. (Mai multe detalii AICI)
