Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cazul gravidei moarte în maternitatea Botoşani: Membrii familiei au fost audiaţi la Poliţie

botosaninews
alexandra botosani

Rudele Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care a murit, pe 18 august, în Maternitatea din Botoşani din cauza neglijenţei cadrelor medicale, au fost audiate, marţi, la sediul Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Botoşani, în dosarul privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, conform Agerpres.

Soţul tinerei, Gabriel Ivanov, dar şi mama şi fratele tinerei, Doina Miron şi, respectiv, Vlad Miron, au fost audiaţi de în calitate de martori, în prezenţa avocatei acestora.

Membrii familiei au predat anchetatorilor şi telefonul Alexandrei, care urmează a fi supus unei expertize informatice.

Avocatul Gianina Vera Poroşnicu a declarat că, până în prezent, au mai fost audiaţi infirmiera şi asistenta de pe salonul unde a fost internată Alexandra Ivanov.

"Ştiu că au fost audiate infirmiera şi asistenta de pe salon, din acea tură. Probabil vor trebui să audieze între g corpul medical. Se pleacă într-o spirală, de la momentele acelea critice, cine trebuia să fie în salon, cine trebuia să îi acorde ajutorul, cui trebuia să i se raporteze, şi tot aşa până la managerul general. Se anunţă o anchetă fără precedent, ceea ce este foarte bine că se doresc toate aceste informaţii", a afirmat avocata.

Alexandra Ivanov, o tânără de 25 de ani, a murit în dimineaţa zilei de 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns cu ambulanța la spital joi seară, în jurul orei 23,30, după ce a acuzat dureri şi hemoragie.

După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. Vineri dimineaţă, starea ei de sănătate s-a înrăutăţi considerabil, decedând în Secţia de anestezie - terapie intensivă.

Inspectorii sanitari au stabilit că "de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire" pentru tânăra respectivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.