Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cazul violatorului din Brăila: Tribunalul desființează decizia șocantă a judecătoarei

tribunal-1

Bărbatul italian care a violat în mod repetat o minoră, care avea vârsta de 8 ani la data producerii faptei, revine în arest, după ce Tribunalul Brăila a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea de arest preventiv.

Citește și: Clotilde Armand își AMENINȚĂ angajații: dați documentele la DNA sau ZBURAȚI

"În şedinţa de astăzi, Tribunalul Brăila a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, împotriva încheierii Judecătoriei Brăila, prin care a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii preventive a inculpatului. Astfel, prin decizia TBR a fost desfiinţată încheierea instanţei de fond şi în rejudecare a fost menţinută măsura arestului preventiv", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, Georgiana Streche.

În data de 2 februarie, Judecătoria Brăila a hotărât ca fiind "legală şi temeinică - măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Conte Pietro. În baza art. 221 alin.1 Cod procedură penală pe durata măsurii arestului la domiciliu impune inculpatului Conte Pietro obligaţia de a nu părăsi imobilul din municipiul Brăila, (...) fără permisiunea instanţei de judecată, în faţa căreia se află cauza".

Judecătoarea care a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul cetăţeanului italian Conte Pietro se află în atenţia Inspecţiei Judiciare, având în vedere şi motivarea care a stat la baza deciziei sale: "În prezenta cauză, faptele inculpatului, deşi reprobabile, nu sunt de o aşa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacţie a societăţii din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viaţa, existenţa în vreun fel. Nu au existat ieşiri în stradă, proteste în presă".

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, bărbatul în cauză a fost arestat preventiv în decembrie 2020 pe motiv că a violat în mod repetat o minoră. Fapta s-a produs cu ajutorul unei femei care avea fetiţa în grijă şi care a fost, de asemenea, arestată preventiv.

Conform anchetatorilor, timp de mai multe luni, din toamna anului 2018 şi până pe 9 decembrie 2020, la diferite intervale de timp, în două imobile de pe raza municipiului Brăila, bărbatul a întreţinut acte sexuale cu o minoră, în vârstă de 8 ani la acea vreme, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, precum şi de starea de constrângere morală în care se afla, din cauza autorităţii exercitate de către femeia care o avea în îngrijirea şi ocrotirea sa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.