Premium
Supraviețuitorii agresiunilor sexuale care ies în față se confruntă adesea cu îndoieli din partea altora. Ați ripostat? - sunt întrebați. Ați țipat? La fel de dureros pentru ei, dacă nu chiar mai dureros, poate fi sentimentul de vinovăție și rușine. De ce nu am opus rezistență? - se pot întreba. Este vina mea? Și pentru a înrăutăți lucrurile, deși legile sunt în schimbare, rezistența activă poate fi considerată necesară pentru o definiție legală sau chiar de "bun-simț" a violului. Cu excepția cazului în care este în mod clar prea periculos, cum ar fi atunci când violatorul este înarmat, rezistența este în general considerată a fi reacția "normală" la o agresiune sexuală.
Dar noi cercetări se adaugă la dovezile care demontează această convingere comună. Potrivit unui studiu recent, majoritatea femeilor care au supraviețuit unui viol și care au vizitat Clinica de urgență pentru victimele violurilor din Stockholm au declarat că nu au ripostat. De asemenea, multe dintre ele nu au strigat după ajutor. În timpul agresiunii, ele au experimentat un fel de paralizie temporară numită imobilitate tonică. Iar cele care au experimentat o imobilitate tonică extremă au fost de două ori mai predispuse să sufere de tulburare de stres posttraumatic (PTSD) și de trei ori mai predispuse să sufere de depresie severă în lunile de după atac decât femeile care nu au avut acest răspuns.
Imobilitatea tonică (TI) descrie o stare de paralizie involuntară în care indivizii nu se pot mișca sau, în multe cazuri, nici măcar vorbi. La animale, această reacție este considerată o apărare adaptivă evolutivă la un atac al unui prădător, atunci când alte forme de apărare nu sunt posibile. Se cunosc mult mai puține lucruri despre acest fenomen la om, deși a fost observat la soldații aflați în luptă, precum și la supraviețuitorii agresiunilor sexuale. Un studiu din 2005, de exemplu, a constatat că 52% dintre studentele care au raportat abuzuri sexuale în copilărie au declarat că au experimentat această paralizie.
Noul studiu, publicat în Acta Obstetrecia et Gynecologica Scandinavica, raportează că din aproape 300 de femei care au vizitat clinica de viol, 70 la sută au experimentat cel puțin o imobilitate tonică "semnificativă" și 48 la sută au îndeplinit criteriile pentru imobilitate tonică "extremă" în timpul violului. (Gravitatea afecțiunii a fost evaluată cu ajutorul unei scări care măsura senzația de a fi înghețat, mut, amorțit și așa mai departe).
Această ultimă cercetare este importantă datorită dimensiunii mari a eșantionului (298 de femei care au raportat, dintre care 189 s-au întors pentru o evaluare de urmărire după șase luni) și pentru că și-au relatat experiența în termen de 30 de zile de la agresiune, reducând astfel posibilitatea unei rememorări eronate. Aceste constatări susțin puternic cercetările anterioare care leagă această paralizie involuntară de un prejudiciu psihologic mai mare în urma agresiunii. Studiul din 2005, de exemplu, a constatat o asociere între faptul de a fi experimentat imobilizarea tonică și afectarea psihologică semnificativă.
Legătura dintre acest răspuns de paralizie și suferința unui PTSD și a unei depresii mai mari are sens la nivel intuitiv, spun clinicienii. Femeile, bărbații și copiii care sunt agresați sexual și care cred că ar fi trebuit să opună rezistență, dar nu au făcut-o, pot fi, de asemenea, predispuși la sentimente de vinovăție și rușine. Corelația este puternică, deși nu dovedește cauzalitatea. "Nu sunt surprinsă că imobilitatea tonică este comună", spune psihiatrul Kasia Kozlowska, de la Universitatea din Sydney, care a publicat recent, împreună cu colegii săi, un studiu în Harvard Review of Psychiatry despre mecanismele de apărare involuntară ale creierului la oameni și la alte animale. "La urma urmei", a scris ea într-un e-mail, "imobilitatea tonică este concepută pentru a se activa atunci când există un contact cu un prădător (asemănător cu situația de abuz sexual). Teoretic, ne-am putea aștepta ca acesta să se activeze atunci când există un contact fizic, o excitație și o frică ridicată și nicio posibilitate de a fugi".
Această "paralizie indusă de viol", explică ea, este unul dintre cele șase comportamente de apărare activate în mod automat la animale și la oameni care alcătuiesc "cascada de apărare". În mod obișnuit, animalele sunt programate să treacă prin fiecare dintre aceste stări pe măsură ce apropierea pericolului se intensifică. Stadiile sunt: excitare (vigilență față de un posibil pericol); înghețare (punerea momentan în așteptare a fugii sau a luptei în timp ce evaluează pericolul); "fuga sau lupta"; imobilitate tonică; imobilitate prăbușită (leșin de frică); și imobilitate liniștită (o stare ulterioară de odihnă care favorizează vindecarea). Persoanele care suferă o agresiune sexuală pot trece prin mai multe dintre aceste etape sau pot sări direct la imobilitatea tonică.
Fiecare dintre reacțiile de apărare, explică ea, implică activarea centrelor motorii și de excitare din creier și modificări ale durerii și ale procesării senzoriale. Atunci când este posibilă fuga sau lupta, se activează programele motorii pentru fugă sau luptă, sistemul de excitare este comutat la un reglaj de înaltă energie și se activează analgezia non-opioidă. Acest lucru ajută victima fie să fugă, fie să lupte cu prădătorul. Atunci când fuga sau lupta nu este posibilă, programele motorii de imobilizare sunt activate, provocând paralizia. În același timp, sistemul de excitație este comutat la o setare de energie scăzută, iar creierul este inundat cu "analgezie opioidă" pentru a reduce intensitatea fricii și a durerii.
Oamenii și alte animale nu pot controla aceste mecanisme de apărare. La oamenii care sunt violați, imobilitatea tonică poate fi declanșată imediat când intrările lor senzoriale (atingere, miros și așa mai departe) ating un prag critic și simt că nu mai există scăpare.
Implicațiile pentru supraviețuitorii violului în sistemul juridic sunt imense, spun experții. Dacă instanțele le cer acestor persoane să dovedească faptul că au opus rezistență, spune Kozlowska, "aceste instanțe cauzează de fapt un prejudiciu psihologic femeilor și nu recunosc răspunsul înnăscut al corpului la un atac grav". Polițiștii și soldații, adaugă ea, se confruntă, de asemenea, cu imobilitatea tonică în situații traumatice și suferă în mod similar de o vinovăție inutilă.
Fenomenul imobilității tonice în timpul unui atac nu este bine cunoscut în cadrul sistemului juridic și judiciar, dar persoanele care lucrează cu supraviețuitoarele agresiunilor sexuale sunt de mult timp conștiente de el, spune James Hopper, expert în traume psihologice și cadru didactic asociat la Harvard Medical School. Din 2012, Hopper a instruit investigatori și procurori civili și militari din întreaga țară și i-a găsit foarte receptivi.
Este esențial, spune ginecologul Anna Möller, de la Institutul Karolinska, autorul principal al studiului actual, ca supraviețuitoarele de viol să înțeleagă ele însele că abilitatea lor de a lupta a fost în afara controlului lor conștient. Educația ar putea avea un rol determinant în modificarea interpretărilor pe care le dau asupra comportamentului lor după faptă, reducându-le rușinea și vinovăția. Le-ar putea oferi, spun autorii studiului, "dovezi că nu aleg calea pe care corpul lor a luat-o în cele din urmă".
_____
Articol publicat de Francine Russo în Scientific American, în august 2017. Tradus integral și republicat în contextul dezbaterilor despre acuzațiile de agresiune sexuală aduse preotului Visarion Alexa și reacția victimei la gesturile de natură sexuală.
