Situaţiile de "tensiune şi şantaj" nu sunt "rare" în jurul fotbaliştilor profesionişti, a afirmat, luni, Rafaela Pimenta, agenta jucătorului francez Paul Pogba, victima unui caz de extorcare în bandă organizată, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Nu este o problemă chiar rară la fotbalişti, de a trăi situaţii de tensiune sau şantaj. Ei sunt ameninţaţi pentru că sunt foarte expuşi", afirmă cea care a preluat conducerea agenţiei de impresariat de la Mino Raiola, celebrul agent decedat în luna aprilie, conform unui interviu acordat cotidianului sportiv italian Tuttosport.
"Am văzut de toate, mai ales şantaj. Jucătorii se tem să semnaleze lucruri pentru că se tem pentru imaginea lor sau le este ruşine. Ei preferă să tacă şi trăiesc situaţii de stres incredibile", a descris aceasta.
"Când Paul a decis în final să ceară ajutor, el a îmbunătăţit stituaţia şi a înţeles că există o soluţie", a continuat Rafaela Pimenta.
Fotbalistul francez Paul Pogba, unul din jucătorii cheie ai echipei Franţei la cucerirea titlului mondial în 2018, este victima unei tentative de şantaj de mai multe milioane de euro şi se află în centrul unei anchete în Franţa în care apare numele fratelui său mai mare, Mathias.
Afacerea Pogba a debutat pe reţelele de socializare cu un mesaj al lui Mathias (32 ani), care promitea "mari dezvăluiri" despre fratele său în vârstă de 29 de ani.
În mesajul video transmis în patru limbi (franceză, italiană, engleză şi spaniolă), Mathias Pogba, el însuşi jucător profesionist, anunţa că "lumea întreagă", precum şi Juventus Torino, clubul italian la care fratele său a revenit în această vară după o primă trecere între 2012 şi 2016, şi cele şase sezoane la Manchester United, "merită să ştie anumite lucruri pentru a decide în deplină cunoştinţă de cauza dacă el (Paul Pogba) merită cu adevărat admiraţia, respectul, locul în echipa Franţei, dacă este o persoană demnă de încredere".
O sursă apropiată dosarului a indicat că o anchetă a fost deja deschisă în Franţa la începutul lunii august şi încredinţată serviciilor de poliţie judiciară.
Conform radio France Info, Paul Pogba a declarat în faţa anchetatorilor de la Oficiul pentru lupta împotriva crimei organizate, că a fost chiar ''atacat de doi prieteni din copilărie şi de doi indivizi cu cagule şi arme de asalt". Aceştia i-ar fi cerut 13 milioane de euro pentru "servicii făcute" şi îi reproşează că nu i-a ajutat financiar de când a devenit jucător profesionist.
Pogba nu a disputat încă niciun meci oficial cu clubul italian şi ar putea relua antrenamentele din această săptămână, pentru a reveni pe teren la finalul lunii şi pentru a se putea integra in extremis în echipa Franţei pentru Cupa Mondială din Qatar.
Cazurile de şantaj nu sunt rare în fotbal, susţine agenta lui Pogba, Rafaela Pimenta
București
8°C
Articole Similare

585
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
585

114
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
114

21
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
21

57
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
57

1.146
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.146

22
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
22

18
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
18

28
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
28

174
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
174

40
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
40

19
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
19

180
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
180

30
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
30

















Comentează