România şi Emiratele Arabe Unite oferă oportunităţi semnificative de cooperare, iar organizarea unei misiuni economice în EAU în viitorul apropiat oferă cadrul necesar unui dialog al oamenilor de afaceri din cele două ţări, potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Costică Mustaţă.
Preşedintele CCIB şi secretarul general Sorin Dimitriu au avut o întrevedere cu ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi. La întâlnire a participat şi Miruna Ţuţuianu, consilier economic în cadrul ambasadei.
Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, preşedintele CCIB a subliniat că cele două ţări oferă oportunităţi semnificative de cooperare, îndeosebi în industria chimică şi petrochimică, în domeniul echipamentelor industriale complexe, dar şi în educaţie şi cercetare.
"În acest context, preşedintele CCIB a apreciat că organizarea, în viitorul apropiat, a unei misiuni economice în EAU oferă cadrul necesar pentru un dialog deschis şi pragmatic al oamenilor de afaceri din cele două ţări, cale eficientă pentru operaţionalizarea unor proiecte de cooperare în beneficiul ambelor părţi", se menţionează în comunicat.
La rândul său, Sorin Dimitriu a vorbit cu diplomatul din EAU despre relaţiile construite de CCIB cu parteneri din această ţară, în special din Emiratul Sharjah, în care a funcţionat primul birou de reprezentare al Camerei bucureştene, dublat de o expoziţie permanentă, proiect care s-a bucurat de succes la nivelul ambelor comunităţi de afaceri.
"În opinia ambasadorului Emiratelor Arabe Unite în România, relaţiile româno-emirateze sunt vechi şi puternice, însă au încă potenţial de amplificare. În acest context, E.S. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi a punctat importanţa unei mai bune cunoaşteri a celor două comunităţi de business şi a exprimat întreaga deschidere în ceea ce priveşte punerea în aplicare a proiectelor ce vizează dezvoltarea cooperării economice şi comerciale bilaterale. Ambasadorul emiratez consideră că "Expoziţia Mondială Dubai 2020", eveniment internaţional major al anului viitor, va oferi multiple oportunităţi mediului de afaceri românesc, inclusiv bucureştean, pentru o mai bună cunoaştere a potenţialului economic şi a oportunităţilor de afaceri oferite de EAU", se mai arată în comunicat.
La 31 august 2019, valoarea totală a schimburilor comerciale ale României cu EAU a fost de 195,8 milioane dolari, cu 25% sub nivelul perioadei similare din 2018. Exportul s-a cifrat la 163,5 milioane dolari (-15,6%), iar importul la 32,3 milioane dolari (-50,5%), soldul fiind de 131,2 milioane dolari în favoarea ţării noastre.
Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la finele lunii septembrie, în România erau înscrise 412 societăţi cu capital emiratez, cu o valoare a capitalului social subscris de 41,506 milioane dolari. Emiratele Arabe Unite ocupa locul 41 în clasamentul pe ţări de rezidenţă ale investitorilor în societăţi cu participare străină la capitalul social.
CCIB are în vedere organizarea unei misiuni economice în EAU
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
APIA primeşte cereri de plată pentru schema de ajutor de stat "Silvo-mediu şi climă", începând din 23 martie
1

1
ByteDance anunţă vânzarea diviziei de jocuri Moonton
1

1
Dumitru(MADR):România are 700.000 de agricultori care depun cerere unică de plată;doar 76.000 au o formă de organizare fiscală
1

5
Franţa a sechestrat în Mediterana încă un petrolier din "flota din umbră" a Rusiei
5

2
Bunuri de 905.000 lei suspecte de contrafacere, descoperite de inspectorii vamali din cadrul Biroului de Frontieră Constanţa
2

3
Vânzările din retail au scăzut cu 6,5% în ianuarie; consumul se contractă (comercianţi)
3

3
Curs valutar
3

6
Amenzi de 6,7 milioane de lei, aplicate de ANPC unor operatori economici din domeniul comerţului alimentar
6

4
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu euro şi dolarul american
4

3
Rusia: Banca Centrală reduce dobânda de bază la 15% pe fondul încetinirii economiei
3

306
FOTO Inspectorii ANPC au descins în magazinele din toată țara – ouă cu fisuri şi depuneri de impurităţi, printre neregulile constatate
306

1.091
Inteligența Artificială schimbă radical piața muncii: Concedieri în creștere cu peste 50% în companiile tehnologice
1.091

88
Polonezii de la Zabka au dat lovitura în România cu lanțul de magazine Froo
88
















Comentează