Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CCIR va crea și va gestiona platforma națională dedicată reconstrucției Ucrainei

Radu Pop

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a semnat, în data de 15 februarie, un Memorandum de Înțelegere cu Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei, în vederea consolidării relațiilor de afaceri și dezvoltării cooperării economice dintre cele două state. Președinții celor două camere de comerț au semnat acest document în prezența Ambasadorului Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk, precum și a consilierului politic ucrainean, Oleg Balika.

Memorandumul de Înțelegere cuprinde un articol nou, care face referire la crearea și gestionarea în comun a unei platforme pentru valorificarea oportunităților economice referitoare la viitoarea reconstrucție a Ucrainei. Astfel, CCIR va selecționa companiile românești cu potențial adecvat cerințelor lansate de partea ucraineană.

„Din primele momente ale agresiunii militare a Federației Ruse, CCIR și-a exprimat deplina solidaritate cu omologii ucraineni, sprijinind eforturile de continuitate a activității oamenilor de afaceri din această țară. Astfel, am ajutat la fluidizarea transporturilor de mărfuri dinspre Ucraina, am contribuit la crearea unui culoar pentru transportul de ajutoare către această țară și am fost consultați de mediul de business ucrainean în privința relocării unor afaceri importante în România. Astăzi, alături de colegii ucraineni am pus bazele creării unei platforme integrate care să capaciteze companiile românești în efortul de reconstrucție care va urma. Ne bucură faptul că deja avem multe semnale din partea mediului de afaceri din România, interesat să participe la acest proces”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

„Acest război ne-a afectat profund pe toate planurile, Ucraina înregistrând pierderi mari în ceea ce privește activitatea comercială. Dacă putem să vorbim de un lucru pozitiv din tot acest conflict, acela este apropierea față de vecinii noștri români, cu ajutorul cărora am reușit să trecem peste multe dificultăți. Apreciem, astfel, în mod deosebit inițiativa CCIR de a demara acest proiect deosebit de important pentru Ucraina”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie a Ucrainei, Gennadiy Chyzhykov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.