CCR a respins contestațiile împotriva șefei POT. Gavrilă rămâne în cursa pentru Cotroceni

Autor: Alice Draghici

Publicat: 19-03-2025 15:06

Actualizat: 19-03-2025 17:15

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Curtea Constituțională a României a încheiat ședința pe ultimele contestații depuse pentru dosarele de candidați și le-a respins pe cele care o vizau pe președinta POT, Anamaria Gavrilă.

Gavrilă rămâne în cursa pentru Cotroceni, cel puțin după ce a decis asta CCR.

Curtea Constituţională a României a analizat, miercuri, 19 martie, o contestaţie depusă împotriva candidaturii președintei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale din luna mai.

În sesizare erau invocate „suspiciuni de fraudă electorală și falsificarea listelor de semnături”, după ce pe rețelele sociale au apărut mai multe înregistrări în care voluntari AUR și POT copiază din telefon semnături de pe liste vechi.

Biroul Electoral Central are obligaţia să verifice autenticitatea semnăturilor şi să respingă candidatura dacă există suspiciuni, „lipsa acestor verificări fiind o încălcare gravă a procesului electoral”, a punctat semnatarul sesizării.

El a mai invocat în sesizare un „comportament extremist şi instabilitate psihică”. Totodată, acesta a spus că sunt neconcordanţe în declaraţia de avere a şefei POT.

Anamaria Gavrilă se retrage din cursa pentru Cotroceni

Potrivit unor surse, șefa POT se va întâlni în această seară cu fostul candidat Călin Georgescu, urmând ca după aceea să-și anunțe retragerea și susținerea pentru George Simion, liderul AUR.

Gavrilă ar fi așteptat toate hotărârile CCR în privința candidaturii sale și abia după aceea să anunțe că se retrage.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri