Premium
Punerea în mișcare a acțiunii penale nu poate justifica măsura administrativă a neacordării/retragerii autorizației de port armă decât în cazurile în care există suspiciuni cu privire la pericolul pe care făptuitorul îl prezintă pentru societate, doar într-o atare ipoteză putându-se realiza scopul restrângerii exercițiului dreptului de port armă, afirmă judecătorii CCR în Decizia nr.78 din 14 februarie 2024.
Curtea Constituțională a avut pe rol mai multe excepții de neconstituționalitate care priveau aplicarea legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Autorilor excepțiilor de neconstituționalitate li s-a retras avizul privind dotarea cu armament, reținându-se că aceștia au calitate de inculpat într-un dosar penal.
Explicațiile reclamanților:
- În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prin introducerea, drept condiție obligatorie pentru obținerea autorizației de procurare a armelor letale, a cerinței ca persoana solicitantă să nu fie inculpată într-o cauză penală se sancționează persoana inculpată, deși vinovăția acesteia nu a fost stabilită în mod legal.
- Totodată, această condiție acționează ca o restrângere a dreptului persoanei de a procura o armă letală, în condițiile în care această restrângere nu se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, așa cum prevede art.53 alin.(1) din Constituție, astfel că o astfel de restrângere nu este proporțională cu situația avută în vedere de legiuitor când a instituit această restrângere.
- De asemenea, dispozițiile criticate, prin care se statuează suspendarea dreptului de port și folosire a armelor letale în situația în care persoana care deține o astfel de autorizație este inculpată într-o cauză penală pentru fapte săvârșite cu intenție, sunt neconstituționale, deoarece măsura în discuție nu îndeplinește condițiile de calitate a legii – precizie și previzibilitate –, legea lăsând loc aplicării abuzive din partea autorităților statului prin aceea că dispune suspendarea și, corelativ, retragerea permisului de port armă ca urmare a simplei puneri în mișcare a acțiunii penale față de titular, pentru orice faptă săvârșită cu intenție, fără a exista criterii de delimitare în funcție de natura ori gravitatea infracțiunii.
- Scopul legii nu este acela de a sancționa orice suspiciune care ar decurge din încălcarea oricărei norme de conviețuire socială protejată de o normă penală, fapt ce rezultă din interpretarea art.14 alin.(1) lit.c) din Legea nr.295/2004, conform căruia autorizarea va fi retrasă dacă persoana în cauză a fost condamnată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracțiuni comise cu intenție. Prin urmare, cu atât mai mult, simpla punere în mișcare a acțiunii penale nu ar trebui să justifice și să permită retragerea permisului de port armă.
Motivarea deciziei CCR:
- Conform principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională – justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. În vederea realizării testului de proporţionalitate dezvoltat în jurisprudenţa sa, Curtea trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată şi dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Astfel, Curtea constată că prin norma legală edictată legiuitorul a urmărit asigurarea securității fizice a persoanelor cu care intră în contact inculpatul dintr-o cauză penală, deci protejarea intereselor publice privind apărarea ordinii publice și a drepturilor și a libertăților cetățenilor, scop a cărui legitimitate nu poate fi contestată.
- Cu privire la capacitatea măsurii edictate de a conduce la îndeplinirea scopului menționat, Curtea constată că reglementarea printre condițiile care trebuie întrunite cumulativ pentru ca o persoană să fie autorizată să procure arme letale sau neletale a interdicției de a fi inculpată în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie reprezintă, in abstracto, o măsură adecvată pentru satisfacerea interesului general de a pune sub un control riguros achiziționarea și deținerea armelor letale și neletale și a munițiilor.
- Curtea reține că nu există o individualizare legală a sancțiunii, ca operaţiune de personalizare prin care pedeapsa este adaptată la nevoile de apărare a valorilor sociale. În baza legii, indiferent de natura faptei săvârșite, de gravitatea și pericolul ei social, de conduita inculpatului, acesta este prezumat drept un pericol public pentru securitatea persoanelor din preajma lui. Or, Curtea reține că aplicarea sancţiunilor administrative, în cazul de față sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru presupusa nesocotire a normelor de drept penal (până la data încetării procesului penal, operează prezumția de nevinovăție), trebuie să se realizeze cu respectarea unor principii, similar sancţiunilor de drept contravențional, respectiv principiul legalităţii și principiul proporţionalităţii.
- Lipsa unor criterii prevăzute expres de lege care să limiteze incidența sancțiunii administrative la acele situații care impun neacordarea/retragerea autorizației de port armă având în vedere natura, gravitatea și pericolul social al faptei (de exemplu, infracțiuni comise contra persoanei, infracțiuni contra securității naționale, infracțiuni ce țin de fenomenul crimei organizate) permite aplicarea sancțiunii față de o persoană care, deși este cercetată pentru comiterea unei fapte penale cu intenție (de exemplu, o infracțiune de fals, de serviciu sau contra siguranței circulației pe drumurile publice), nu se află în situația de a crea o suspiciune cu privire la integritatea sa psihică sau cu privire la periculozitatea sa. Cu alte cuvinte, punerea în mișcare a acțiunii penale nu poate justifica măsura administrativă a neacordării/retragerii autorizației de port armă decât în cazurile în care există suspiciuni cu privire la pericolul pe care făptuitorul îl prezintă pentru societate date fiind natura, gravitatea și pericolul social al faptei pentru care este cercetat, doar într-o atare ipoteză putându-se realiza scopul restrângerii exercițiului dreptului de port armă, și anume prevenirea unor consecințe deosebit de grave generate de folosirea armei.
- Pentru motivele expuse, Curtea constată că, în urma efectuării testului de proporţionalitate vizând măsura restrângerii exerciţiului dreptului de port armă, ca efect al punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva oricărei persoane acuzate că a săvârșit o infracțiune cu intenție, nu întruneşte condiţia caracterului proporţional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel că dispoziţiile art.14 alin.(1) lit.d) din Legea nr.295/2004 sunt neconstituţionale prin raportare la art.1 alin.(5) coroborat cu art.53 alin.(2) din Constituție sub aspectul încălcării exigenței de proporționalitate în privința restrângerii operate.
- În concluzie, Curtea constată că legiuitorul are obligația, pe de o parte, de a reglementa un text de lege un conţinut normativ care să-i asigure efectivitate, proporționalitate și caracter disuasiv, în acord cu prevederile art.53 alin.(2) din Constituție, şi, pe de altă parte, de a stabili un cadru legislativ stabil și coerent cu privire la condiţiile concrete în care intervine autorizarea/suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale, ca urmare a incidenţei condiției negative prevăzute de art.14 alin.(1) lit.d) din Legea nr.295/2004, republicată, în acord cu prevederile art.1 alin.(5) din Constituție.
