Ce a decis justiţia spaniolă în legătură cu plângerea pentru agresiune sexuală în cazul lui Julio Iglesias

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 24-01-2026 04:40

Article thumbnail

Sursă foto: BBC

Justiţia spaniolă a clasat vineri plângerea pentru agresiune sexuală împotriva cântăreţului Julio Iglesias, superstar mondial al anilor 1970 şi 1980, procuratura considerându-se incompetentă să judece faptele care ar fi avut loc în Bahamas şi în Republica Dominicană. Procuratura a clasat plângerea „din lipsă de competenţă a instanţelor spaniole”, în special în materie teritorială, se arată în documentul procuraturii consultat de AFP.

Două foste angajate ale starului au depus plângere în Spania pe 5 ianuarie, susţinând că au fost victime ale agresiunilor sexuale şi hărţuirii sexuale din partea lui Julio Iglesias, în vârstă de 82 de ani. Una dintre ele a descris, de asemenea, presei care a dezvăluit cazul fapte ce pot fi calificate drept violuri.

Ce s-a decis având în vedere că victimele nu sunt spaniole şi nu locuiesc în Spania

Potrivit parchetului Audiencia Nacional, instanţa specializată în cazuri sensibile cu sediul la Madrid, având în vedere că victimele nu sunt spaniole şi nu locuiesc în Spania, că persoana acuzată nu locuieşte nici ea pe teritoriul spaniol şi că faptele nu s-au petrecut în Spania, justiţia spaniolă nu poate avea competenţă. Aceasta ar putea fi competentă numai dacă ţara „în care au avut loc faptele nu poate sau nu doreşte să ancheteze, ceea ce nu a fost demonstrat în acest caz”, se adaugă în document.

De la dezvăluirea cazului, la jumătatea lunii ianuarie, cântăreţul şi avocatul său şi-au construit apărarea pe „lipsa competenţei jurisdicţionale spaniole pentru faptele denunţate”, potrivit termenilor folosiţi de avocatul său, José Antonio Choclán.

Avocatul artistului care şi-a construit succesul pe imaginea sa de seducător a subliniat că „faptele denunţate s-ar fi produs între ianuarie şi octombrie 2021 în reşedinţele pe care domnul Iglesias le deţine în Republica Dominicană şi în Bahamas, şi nu în Spania”, că reclamantele nu sunt spaniole şi că nici nu locuiesc în Spania. Avocatul a susţinut că eventualele infracţiuni trebuie „judecate la locul comiterii lor” şi că „nu este posibil ca victimei să i se acorde dreptul de a alege jurisdicţia care i se pare cea mai convenabilă”.

ONG-urile Amnesty International şi Women’s Link Worldwide, care asistă şi consiliază cele două reclamante, au explicat că plângerea a fost depusă în Spania deoarece legislaţia din această ţară era mai favorabilă în acest tip de cazuri.

Capturi de ecran ale mesajelor de pe Whatsapp schimbate cu cele două reclamante

La începutul săptămânii, octogenarul a difuzat pe reţelele sociale capturi de ecran ale mesajelor de pe Whatsapp schimbate cu cele două reclamante, dezvăluind identitatea acestora.

Născut în 1943, Julio Iglesias rămâne pentru o întreagă generaţie interpretul unor succese precum Hey! (1980), probabil cea mai emblematică piesă a sa, Abrázame (1975), Me olvidé de vivir (1978) sau Baila Morena (1995). Cariera sa a luat avânt în anii 1970, devenind artistul hispanofon – şi cu atât mai mult artistul spaniol – care a vândut cele mai multe discuri în lume, cu sute de milioane de albume vândute.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri