Informaţiile care au stat la baza deciziei Statelor Unite de a interzice laptopurile la bordul avioanelor care vin din Orientul Mijlociu au fost furnizate de hackeri ai serviciilor de informaţii israeliene care au reuşit să pătrundă în sistemul informatic al unei celule de artificieri ai grupării Statul Islamic, scrie luni New York Times, relatează AFP. În martie, autorităţile americane le-au interzis pasagerilor provenind de pe zece aeroporturi din opt ţari arabe şi din Turcia să transporte în cabinele avioanelor laptopuri, tablete şi alte dispozitive electronice mai mari decât un telefon mobil, conform Agerpres.
Potrivit New York Times, "hackeri israelieni care acţionează la cel mai înalt nivel au reuşit să intre în sistemul informatic al unei mici celule" de artificieri ai grupării Statul Islamic din Siria. Datorită acestora, SUA au aflat că Statul Islamic lucra la dezvoltarea unor explozivi care semănau cu bateriile laptopurilor. "Informaţia a fost atât de precisă încât SUA au putut afla exact mecanismul acestora de funcţionare", a scris New York Times, citând doi oficiali ai administraţiei americane.
Aceste informaţii "fac parte din informaţiile clasificate pe care preşedintele Donald Trump este acuzat că le-ar fi dezvăluit" în cadrul unei întâlniri cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov la Casa Alba, a precizat publicaţia americană. După ce a fost criticat de presa americană pentru că i-a dezvăluit informaţii confidenţiale oficialului rus, Donald Trump a dat asigurări că în discuţia cu Serghei Lavrov nu a menţionat Israelul. Însă, conform New York Times, cazul ar fi provocat "exasperarea" oficialilor israelieni.































Comentează