Declarația care schimbă jocul: șeful NATO anunță posibila aliniere a Europei cu SUA în războiul cu Iranul

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 23-03-2026 05:00

Actualizat: 23-03-2026 05:04

Article thumbnail

Sursă foto: profimedia images

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat duminică, într-un interviu acordat emisiunii Face the Nation de la postul american de televiziune CBS, citat de Politico, că se așteaptă ca statele europene să ajungă curând la un consens în sprijinul Statelor Unite în conflictul cu Iranul.

„Din experiența mea, noi ajungem întotdeauna la un acord”, a spus Rutte, întrebat despre poziția aliaților NATO în raport cu operațiunile militare conduse de Donald Trump. Tot mai multe state europene și-au exprimat rezervele față de implicarea directă a NATO în conflict, subliniind caracterul defensiv al alianței, scrie Mediafax.

Divergențele vizează inclusiv participarea la operațiunile americane pentru securizarea Strâmtorii Hormuz, un coridor esențial pentru transportul global de petrol.

Rutte a evitat să critice direct liderii europeni, dar a transmis un mesaj de susținere pentru acțiunile Washingtonului. „El face acest lucru pentru a face întreaga lume mai sigură”, a spus șeful NATO despre Trump.

Provocările coordonării: între secretul operațional și pregătirea statelor

Fost prim-ministru al Olandei, Rutte a explicat că reacția mai lentă a Europei este legată de faptul că statele nu au fost implicate în faza inițială a planificării operațiunilor, pentru a se păstra elementul de surpriză al atacurilor americane și israeliene.

„Înțeleg frustrarea președintelui că lucrurile durează, dar cer și înțelegere, deoarece statele au trebuit să se pregătească fără să știe dinainte”, a declarat acesta. În ciuda decalajului de comunicare, șeful NATO rămâne optimist că infrastructura de securitate a alianței se va alinia rapid obiectivelor stabilite de Casa Albă.

Lecția Coreei de Nord: riscul negocierilor prelungite

În susținerea campaniei militare inițiată de SUA și Israel, Rutte a invocat precedentul Coreei de Nord, avertizând că negocierile prelungite pot duce la pierderea momentului de acțiune. „Am văzut în cazul Coreei de Nord că, dacă negociezi prea mult, poți pierde momentul în care mai poți acționa, iar acum această țară are deja capacitate nucleară”, a spus el.

Negocierile Statelor Unite și aliaților cu Coreea de Nord privind renunțarea la programul nuclear au durat mai multe decenii, dar nu au reușit să oprească dezvoltarea armelor.

Mai multe acorduri internaționale, inclusiv cele din anii ’90 și din cadrul negocierilor multilaterale ulterioare, au eșuat pe fondul neîncrederii reciproce și al încălcării angajamentelor de ambele părți. În paralel, Phenianul a continuat dezvoltarea programelor sale nucleare și balistice. Potrivit lui Rutte, un Iran dotat cu arme nucleare ar reprezenta „o amenințare clară” pentru Israel, Europa și stabilitatea globală.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri