Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce a vorbit Iohannis cu parlamentarii din Diaspora

Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 21 mai, la Palatul Cotroceni, cu parlamentarii din circumscripția electorală Diaspora. Temele de discuție au vizat asigurarea exercitării dreptului la vot pentru cetățenii din afara granițelor, îmbunătățirea comunicării cu reprezentanții comunităților de români și a calității serviciilor consulare, precum și dezvoltarea unor politici ale statului român pentru diaspora.

Potrivit unui comunicat al Aministraţiei Prezindeţiale, președintele a reiterat urgența adoptării legislației necesare pentru exprimarea dreptului de vot în cele mai bune condiții de către toți românii din afara granițelor. În acest sens, șeful statului a făcut apel la parlamentarii care reprezintă Diaspora să se implice în dialogul cu reprezentanții partidelor politice în vederea găsirii unei soluții fezabile, simple și cu un cost minim pentru votanții români din afara graniţelor ţării.

Vezi şi: VIDEO - Iohannis pune presiune pe parlamentari pentru Diaspora

În privința îmbunătățirii relației cu românii din străinătate, Președintele României a apreciat că rezolvarea problemelor de comunicare prin canalele existente și crearea unor mecanisme noi pentru dialog constituie pârghii importante pentru a veni în sprijinul acestora, subliniind că este nevoie de implicarea directă a reprezentanților diasporei în definirea politicilor statului român privind comunitățile din afara țării.

Președintele României a dat asigurări că există o preocupare deosebită pentru îmbunătățirea mecanismelor de reprezentare și consultare a diasporei, iar Consiliul Consultativ anunțat în programul prezidențial va fi creat. Consiliul Consultativ va fi un partener de dialog și de cooperare pentru instituții precum Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de la Guvern și Institutul Cultural Român pentru a îmbunătăți performanța lor.

Președinte Klaus Iohannis a reiterat interesul său pentru ca cetățenii diasporei să se simtă protejaţi, să beneficieze de toate libertățile și de drepturile individuale, în special de dreptul de a munci, și să-și păstreze identitatea culturală, dreptul la educație și informare.

Parlamentarii din circumscripția electorală Diaspora și-au exprimat susținerea pentru introducerea votului prin corespondență, prin adoptarea unei legi în materie, și au subliniat necesitatea reprezentării românilor din afara granițelor de un număr mai mare de parlamentari față de cel existent în prezent.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.