Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CE amână demararea procedurii de deficit excesiv pentru Italia: Datoria acumulată de Guvernul de la Roma este incredibilă

European Parliament
UE PE parlamentul european

Comisia Europeană (CE) va amâna decizia privind datoria Italiei din cauza summitului liderilor europeni de la Bruxelles, au declarat, pentru Reuters, surse UE care au dorit să-şi păstreze anonimatul, la scurt timp după ce întâlnirea a fost suspendată fără a se ajunge la un acord privind împărţirea principalelor posturi de conducere în instituţiile europene, potrivit agerpres.ro.

Marţi, executivul comunitar urma să decidă dacă va recomanda procedura disciplinară împotriva Italiei pe fondul creşterii datoriei sale.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul Sorinei: Măsuri de lipsire a libertății unui om

Oficialul a precizat că nu a fost stabilită data la care se vor întâlni liderii europeni pentru a discuta această problemă.

Comisia Europeană a recomandat, în data de 5 iunie, demararea unei proceduri de deficit excesiv pentru Italia, după ce a ajuns la concluzia că aceasta nu respectă regulile bugetare ale Uniunii Europene din cauza majorării datoriei sale publice.

Citește și: Articolul de lege care aruncă-n aer cazul fetiței târâte pe jos de procuror: ‘Nu este permis’

O astfel de procedură ar afecta încrederea investitorilor şi ar majora costurile de împrumut ale Italiei, avertizează analiştii.

Şi ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a cerut Guvernului de la Roma o strategie clară pentru reducerea datoriei publice a ţării, de 2.300 miliarde de euro (2.600 miliarde de dolari), în scopul restabilirii încrederii.

Citește și: Vești uriașe pentru toți elevii! Măsură-bombă a Guvernului – Ecaterina Andronescu anunță că sunt bani

"Când vine vorba de încredere, trebuie să ne ţinem de obiectivul stabilităţii financiare şi prin urmare să planificăm măsurile necesare pentru reducerea datoriei publice la care s-a angajat Executivul, în pofida încetinirii economiei. Trebuie să venim cu date clare către cetăţeni, pieţe, Comisia Europeană şi partenerii europeni", a declarat Tria.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.