Comisia Europeană ar putea aproba, până la mijlocul lunii noiembrie, Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POP-AM) 2014-2020, iar în aceste condiții România va deschide o primă măsură până la finele acestui an, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi.
"Ne așteptăm ca noul Programul Operațional pentru Pescuit să fie aprobat de Comisia Europeană până la jumătatea lunii noiembrie, iar până la finele acestui an să lansăm deja o primă sesiune. Este vorba de sprijinul pregătitor pentru Grupurile de Acțiune Locală pentru Pescuit (FLAG), echivalentul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) din PNDR, urmând ca în ianuarie să dăm drumul la toate celelalte măsuri din noul program pentru pescuit", a precizat Turtoi, pentru Agerpres.
Acesta a subliniat că aprobarea POP-AM s-a extins pe o perioadă mai lungă de timp deoarece ultimul regulament al Comisiei Europene pe pescuit a apărut abia în luna iunie a acestui an.
"Noi am trimis prima versiune a noului program în luna aprilie, pe care s-a negociat până când a apărut și ultimul regulament, respectiv în luna iunie. În iulie, am trimis programul în sistem, am primit observațiile oficiale de la Comisie și am dat toate răspunsurile, iar programul consolidat a fost pus din nou în sistem la începutul lunii octombrie și așteptăm aprobarea în luna noiembrie. Mai avem de trimis doar avizul de mediu. În 5 noiembrie se va reuni comisia pentru emiterea acestui aviz, iar pe 6 — 7 noiembrie o să îl trimitem la Comisie. Deocamdată am transmis doar un raport de mediu intermediar, nu unul final, pentru că era o procedură mai complexă și de lungă durată", a explicat oficialul MADR.
Potrivit sursei citate, pe noul POP-AM se vor replica toate fluxurile și procedurile de lucru de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deoarece "sistemul a funcționat și a fost viabil pentru PNDR", iar în prezent Autoritatea de Management pentru POP-AM rescrie la ora actuală toate aceste proceduri.
"Pe noul program evaluarea proiectelor va face 'in house' în interiorul sistemului, nu va mai fi externalizată ca în vechiul program pentru că acest lucru a creat numeroase probleme. Suplimentăm cu 30 de posturi astfel încât evaluările proiectelor să fie realizate în cadrul Autorității de Management. Replicarea procedurii din AFIR nu este chiar atât de simplu de făcut pentru că regulile nu sunt chiar la fel. PNDR merge pe regulamente speciale, iar POP pe reguli de fonduri structurale, iar cerințele diferă și ele", a arătat George Turtoi.
Prin noul POP-AM 2014 — 2020, România dispune de fonduri europene în valoare de 168,4 milioane de euro, în timp ce actuala perioadă de programare a avut un buget de 261,5 milioane de euro.
În principiu, noul program este structurat tot pe cinci axe, ca și cel actual, iar acvacultura va rămâne una dintre măsurile importante, cu 50% din fondurile alocate întregului program. Celelalte fonduri vor fi orientate către reamenajarea porturilor de pescuit sau dezvoltarea comunităților locale.
Unul dintre obiectivele viitorului program de pescuit vizează creșterea consumului de pește indigen, pentru că în prezent suntem în situația în care peste 80% din peștele consumat de români este importat.
Potrivit datelor MADR, românii consumă între 4 și 4,5 kilograme de pește pe an, adică de cinci ori mai puțin decât media înregistrată în țările Uniunii Europene, iar importurile de pește reprezintă peste 80% din consum.
În Uniunea Europeană, consumul mediu anual de pește este 20 de kilograme pe locuitor, dar și aici sunt variații foarte mari, în funcție de tradiție. În Ungaria consumul este de 2-3 kilograme pe locuitor și pe an, în timp ce în Portugalia sau Spania ajunge și la 50 — 60 de kilograme. La nivel mondial, cei mai mari consumatori de pește sunt japonezii, cu peste 90 de kilograme pe locuitor și pe an.
Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014 — 2020 este instrumentul de aplicare a Politicii Comune de Pescuit și a Politicii Maritime Integrate și va finanța POP-AM, care se înscrie în viziunea Strategiei Europa 2020, sprijinind creșterea competitivității, durabilitatea activităților de pescuit și de acvacultură, dezvoltarea locală a zonelor pescărești și activități privind afacerile maritime.
Comentează