Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce avere are mâna dreaptă a lui Dacian Cioloş: S-a aflat totul

Ciolos Dancu Borc

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, deţine un apartament în Cluj-Napoca, două autoturisme, tablouri şi bijuterii în valoare de 45.000 de euro, arme în valoare de 10.000 de euro, iar la capitolul venituri din investiţii din declaraţia de avere el are menţionate dividende de la IRES, aferente activităţii până la sfârşitul anului trecut, în valoare de 2.224.868 lei.

Citeşte şi: Ironia lui Marian Godină la adresa bătăuşului din PNL / VIDEO

Potrivit declaraţiei de avere a lui Dîncu, publicată recent pe site-ul Guvernului, el are, împreună cu soţia, un apartament de 86 mp în Cluj-Napoca şi două autoturisme. De asemenea, vicepremierul deţine tablouri, sculptură, gravură, dobândite în perioada 2008-2015, în valoare de 25.000 de euro, bijuterii, numismatică, filatelie, dobândite între 2008-2014, în valoare de 20.000 de euro şi arme, dobândite între 2013-2015, în valoare de 10.000 euro. La capitolul bunuri mobile şi imobile înstrăinate în ultimele 12 luni, figurează acţiuni la Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES, înstrăinate pe 9 noiembrie 2015 prin vânzare-cumpărare, în valoare de 975.000 de euro, dar şi teren şi pădure la Corbeanca/Buftea, în valoare de 60.000 de euro şi înstrăinate pe 17 decembrie anul trecut, prin partaj voluntar.

Citeşte şi: SCANDAL la PNL: S-au luat la bătaie în sediul partidului

În privinţa conturilor şi depozitelor bancare, Dîncu are peste 11.100 euro şi peste 230.000 de lei. El a acordat un împrumut în nume personal, în valoare de 512.552 de lei Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie. La capitolul venituri, în recenta declaraţie de avere sunt menţionate sumele: 66.145 lei - salariu din activitatea didactică la Universitatea din Bucureşti, 550 lei - de la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi, 3.690 lei - din audit tehnic cercetare de la Asociaţia Română pentru Evaluare şi Strategie - ARES, 80.247 lei - din activitatea didactică de la Academia Naţională de Informaţii, 16.306 lei - salariu de la MDRAP, 7.585 lei - activitate didactică la Universitatea 'Babeş - Bolyai' din Cluj-Napoca. Soţia a avut venituri de 34.444 lei - activitate didactică la Colegiul Naţional 'Gheorghe Lazăr' şi 2.136 lei - salariu de la Centrul de analiză economică şi socială din Cluj-Napoca. Acestor sume pe care le încasează Dîncu li se adaugă veniturile din investiţii: dividende aferente activităţii până la 31.12.2015 - de încasat ulterior de la IRES, în valoare de 2.224.868 lei. În precedenta declaraţie, valoarea dividendelor aferente activităţii până la 31.12.2014 - de încasat ulterior de la IRES era de 1.172.683 lei, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.