Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce cadouri a trimis Familia Regală a României, la nunta prințului Harry cu Meghan Markle

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam principesa margareta lacrimi

Familia regală a României a trimis prinţului Harry al Marii Britanii şi miresei sale, Meghan Markle, un cadou inspirat de Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi, cu ocazia căsătoriei acestora, programată sâmbătă, la capela St. George din Windsor.

Citește și: SURSE - BUBUIE nervii în interiorul PSD: liderii iau în calcul pierderea guvernării

Potrivit site-ului oficial, Familia regală a României a trimis prințului Harry și miresei sale un cadou inspirat de Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși, respectiv o pereche de cercei și o brățară pentru Meghan Markle și butoni pentru mire, toate din aur.

Creatoarea bijuteriilor, Malvina Cservenschi, a declarat că Familia regală a României și-a dorit ca darul pentru prințul Harry și Meghan Markle să fie de inspirație românească.

Simbolul bijuteriilor este Coloana Infinitului, opera unuia dintre cei mai faimoşi artişti români, Constantin Brâncuși.

Casa Regală le-a ales drept dar de nuntă datorită mesajului special: un omagiu adus tradițiilor și folclorului românesc.

Familia regală a României nu va participa la nunta prinţului Harry.

Căsătoria prințului Harry, sâmbătă, de la ora locală 12.00, la capela St. George din Windsor, se anunță a fi cel mai urmărit eveniment de gen al anului în Marea Britanie.

Aproximativ 600 de persoane au fost invitate la ceremonia de căsătorie a cuplului format din prinţul Harry al Marii Britanii, în vârstă de 33 de ani, şi Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani.

Cei 600 de invitaţi vor participa la ceremonia de căsătorie care va avea loc la capela Saint George, ce va fi urmată de un banchet oferit de bunica prinţului, regina Elizabeth a II-a, la St George's Hall.

Ulterior, circa 200 de oaspeţi sunt aşteptaţi la o recepţie privată oferită la Frogmore House de tatăl prinţului Harry, prinţul moştenitor Charles.

Prințul Harry și logodnica sa, Meghan Markle, au o relație din iulie 2016 și s-au logodit în noiembrie 2017.

În martie, Meghan Markle a fost botezată în Biserica anglicană, într-o ceremonie secretă, la care au asistat logodnicul ei și câțiva membri ai familiei acestuia. Convertirea la acest rit era necesară înainte de căsătoria cu prințul Harry, nepotul reginei Elizabeth a II-a. Regina este, printre altele, și șef al Bisericii anglicane. Markle, care era protestantă, a primit confirmarea imediat după botez.

Totodată, regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii și-a dat consimțământul formal pentru căsătoria prințului Harry. "Îmi dau consimțământul pentru (încheierea) unui contract de căsătorie între nepotul meu iubit Harry Charles Albert David de Wales și Rachel Meghan Markle", a scris regina într-o scrisoare transmisă pe 14 martie Consiliului său privat.

Potrivit legii britanice, persoanele care figurează între primii șase moștenitori în ordinea de succesiune la tron trebuie să obțină consimțământul formal al reginei înainte de căsătorie. În prezent, prințul Harry este al șaselea în ordinea de succesiune, după tatăl său, prințul Charles, fratele său, prințul William, și copiii pe care acesta îi are cu ducesa Catherine, prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.