Ce firmă străină vrea să pună mâna pe baza de date de la SRI

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 03-03-2017

Actualizat: 03-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Proiectul SII Analytics prin care SRI vrea să dezvolte un sistem IT uriaş, care să rezolve mult discutata interoperabilitate reunind toate bazele de date din România ar putea ajunge pe mâinile unei controversate firme străine.

Ar fi extrem de grav dacă acest proiect, aflat în procedură de licitație în acest moment, ajunge pe mâini nepotrivite. Și, cum firmele românești participante pot fi acuzate de probleme cu justiția, Ymens Teamnet, firmă controlată de Sebastian Ghiță, fiind unul dintre participanți, există riscul major ca firme străine, cel puţin la fel de controversate, dar mai puțin cunoscute la noi, să pună mâna pe baza de date a României.

Una dintre aceste  companii este Asseco SEE România,  filială a firmei poloneze implicate în mari scandaluri în țara de origine.

Un celebru avocat, fost procuror, a fost CONDAMNAT la 5 ani de PUȘCĂRIE într-un dosar al DNA

În România, această companie s-a infiltrat cu ajutorul unui personaj cunoscut din lumea IT-ului autohton, celebrul Dragoș Stan de la Net Consulting, prietenul lui Claudiu Florică,  şi mai celebrul denunţător, dar și cărăuş de mită, din dosarul Microsoft.

Potrivit blogului Sorinei Matei, în iunie 2003 SC Net Consulting SRL era deţinută de cetăţeanul austriac Josef Graf care avea 70% din acţiuni, reprezentat de Dragoş Stan. Restul acţiunilor erau deţinute de Ion Coltan (15%) şi de acelaşi Dragoş Stan (tot cu 15%), care era şi administrator al societăţii.

Vă mai aduceţi aminte de scandalul fraudării alegerilor prezidenţiale din toamna lui 2004? El se leagă de aceeaşi Net Consulting, viitoarea bază de pornire a Asseco în România.

După acest incident, firma începe să aibă profituri mari, contracte cu autorităţi de stat, iar în decembrie 2006, în firmă intră şi Alexandru Vişan, patronul Scop Computers, implicat în grave activităţi de evaziune fiscală, azi aflată în faliment.

Melania Trump a strălucit la propriu: Prima apariţie SINGURĂ ca Prima Doamnă / VIDEO

Pe 9 Iulie 2009, SC Net Consulting SRL este preluată de societatea Asseco din Polonia. Din ea fac parte Asseco South East Europe Spolka Akcyjna din Polonia şi Asseco Poland SA tot din Polonia. Conducerea executivă este asigurată tot de Dragoş Stan şi de alţi 5 administratori. Întâmplător sau nu, 2009 este, conform procurorilor, perioada de ”mare avânt” a activităţilor dezvăluite de dosarul Microsoft

Dragoş Stan este menţionat în dosarul Microsoft ca prieten al denunţătorului Claudiu Florică, al lui Thomas Heintchel prin care ar fi înfiinţat societatea Technet Austria, şi ca administrator al firmelor Scop Computers SA, Net Consulting SRL, al offshoreului Zonko Overseas LTD, dar şi ca intermediar în firma Profinet. Procurorii susţin că în speţa Microsoft, lui Dragoş Stan “îi revenea rolul de a asigura un circuit al sumelor de bani care să permită plata unor comisioane către persoanele decidente prin înfiinţarea unor societăţi anonime”.

Așadar, primul mare semn de întrebare cu privire la corectitudinea firmei SC Asseco See SRL apare din cauza oamenilor care au gestionat-o în România și care sunt implicați în circuitele contractelor IT cu statul care au dat naștere unui adevărat șir de dosare la DNA.

Dubiile cu privire la Asseco nu se opresc aici

Potrivit dosarului 37108/3/2016 de la Secția VI Civilă a Tribunalului București, Asseco a fost obligată de instanță la ”încetarea actelor de concurenţă neloială desfăşurate de pârâta ASSECO SRL constând în deturnarea clientului ROMSYS din sectorul financiar bancar prin folosirea secretelor comerciale ale reclamantei”. În plus, în același dosar, companiei Asseco i s-a interzis ”să desfăşoare orice activităţi având ca obiect furnizarea, instalarea, punerea în funcţiune, întreţinerea şi reparaţia automatelor bancare, a echipamentelor şi produselor aferente şi a programelor informatice (software) utilizate pentru funcţionarea automatelor bancare, pentru clienţii ROMSYS din sectorul financiar-bancar”. După cum rezultă din actele de la Tribunal, Asseco a folosit datele clientului său Romsys în folos propriu, într-un gest de concurență neloială și de utilizare nepermisă a informațiilor de la propriul client chiar împotriva acestuia, ceea ce  ridică întrebări asupra corectitudinii cu care Asseco se va comporta în momentul în care va avea pe mână bazele de date ale României.

Acest conflict comercial aparent banal ridică mari semne de întrebare privitor la câte scrupule are Asseco când vine vorba de interesele sale. Ce s-ar întâmpla dacă Asseco ar putea folosi accesul la aceste date care ţin de siguranța naţională în propriul beneficiu?

Asseco de România nu a atras prea mult atenția presei românești până acum

În Polonia însă lucrurile sunt diferite, pentru că mass media poloneză a semnalat în numeroase rânduri suspiciunile de corupție în câteva contracte uriașe câștigate de Asseco. Mai mult, semnalează presa poloneză, aceste contracte au fost prost îndeplinite, chiar dacă au costat bugetul țării sume colosale. De exemplu, un articol de investigație apărut în 2015 în presa poloneză arată că Asseco a câștigat în mos suspect un mega contract cu Asigurările Sociale pentru informatizarea instituției. Deși contractul de informatizare a costat mai mult decât trimiterea sondei Mars Pathfinder pe planeta Marte, spune articolul, Asigurările Sociale au continuat să lucreze tot pe bază de hârtii! Astfel, Asseco a ajuns implicată în ceea ce portalul e-korupcja.pl a inventariat ca fiind ”cele mai mari scandaluri de corupție din cea de-a treia Republică” prin care sistemele IT cumpărate de statul polonez pe bani grei nu sunt funcționale.

O altă caracteristică a companiei Asseco în Polonia este încercarea de preluare agresivă a altor companii mai mici, precum și determinarea companiilor mai mici care câștigă licitațiile să dea înapoi pentru a lăsa Asseco să câștige, lucru de asemenea reflectat în presa poloneză.

Licitația organizată de SRI încă nu s-a adjudecat, dar ea va face cu siguranță încă multe valuri în presa românească, de vreme ce toate informațiile relevante din România vor ajunge să fie gestionate de o companie privată în spatele căreia se pot ascunde multe necunoscute.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri