Premium
„Vânzările agresive de pe piețele de obligațiuni par să aibă un moment de respiro, la care contribuie și datele mai moderate ale pieței muncii din SUA, însă amploarea mișcărilor din ultima săptămână a condus la comparații cu crizele financiare anterioare declanșate de mișcări bruște ale randamentelor obligațiunilor și ale prețurilor activelor, în general”, explică Neil Shearing, economist-șef la Capital Economics potrivit Money News citat de Rador Radio România.
Agenția britanică indică cele patru probleme principale care domină piețele:
1. Există două modalități prin care vânzările de obligațiuni ar putea declanșa perturbări economice mai ample.
Prima este situația în care o instituție mare va suferi pierderi de pe urma portofoliului său de obligațiuni, creând astfel o criză de solvabilitate și, prin urmare, tensiune în sistemul financiar mai amplu.
A doua modalitate este situația în care temerile cu privire la pierderile curente sau viitoare provoacă o criză de încredere, ceea ce ar duce la probleme pe partea de pasiv din bilanțul unei instituții.
O lecție de bază din istorie este că problemele tind să apară după mișcări mari ale prețurilor activelor (și nu atunci când acestea depășesc un anumit nivel) și acolo unde există sume mari cu efect de levier.
2. Cât de repede ar afecta acest lucru economia globală depinde de cât de mult – și cât de repede – vor crește randamentele obligațiunilor.
Randamentele obligațiunilor determină în mod direct costul finanțării guvernamentale și reprezintă un punct de referință pentru ratele împrumuturilor corporative și de consum. Pe termen scurt, marele risc vine dintr-o înăsprire neprevăzută a condițiilor financiare.
Dacă vânzările masive de obligațiuni ar precipita probleme mai ample sau chiar reorganizări în sistemul financiar, conform situațiilor descrise mai sus, atunci aceasta ar fi principala modalitate prin care efectul s-ar propaga asupra economiei reale.
Mai departe, creșterea randamentelor ar putea necesita o politică bugetară mai strictă decât era planificată și/sau o limitare a împrumuturilor și cheltuielilor companiilor și ale consumatorilor. În unele cazuri, ar putea provoca o creștere a împrumuturilor neperformante ale gospodăriilor sau ale companiilor, cu efecte secundare negative asupra băncilor.
În ceea ce privește piețele emergente, monedele naționale sunt deja sub presiune, dar vestea bună este că – cu câteva excepții (ex. Turcia, România) – deficitele de cont curent s-au redus considerabil față de anul trecut, ceea ce reduce riscul unor ajustări brutale.
3. Până în prezent, există puține semnale că vânzarea de obligațiuni a afectat funcționarea pieței.
Deși volatilitatea pe piețele obligațiunilor a crescut brusc, ea rămâne sub nivelurile atinse în timpul mini-crizei bancare din luna martie, după dezastrul „Trussonomics” din Marea Britanie de anul trecut, perioada de presiune asupra pieței la începutul pandemiei și criza financiară globală din 2007.
În următoarele zile, piețele vor acorda o atenție deosebită marjelor pentru creditele corporative (un indicator al condițiilor financiare mai ample), precum și datelor cu privire la împrumuturile acordate de băncile centrale către sistemul bancar.
4. În ceea ce privește modul în care băncile centrale ar putea reacționa, totul depinde, încă o dată, de cât de rău evoluează lucrurile.
Băncile centrale se mulțumesc probabil să vadă o creștere a randamentelor și o înăsprire a condițiilor financiare, acesta fiind, de altfel, și obiectivul urmărit prin mesajul „niveluri ridicate (ale dobânzilor) pentru o perioadă cât mai mare de timp” transmis de oficialii Fed la ședința FOMC de luna trecută.
Există două moduri prin care băncile centrale ar putea fi forțate să intervină.
Primul este dacă vânzarea masivă (sell-off) afectează funcționarea în sens mai larg a pieței sau precipită probleme de lichiditate la una sau mai multe instituții, ceea ce ar amenința stabilitatea financiară pe scară mai largă. Al doilea mod este dacă vor considera că randamentele în creștere reprezintă un risc semnificativ pentru perspectivele economice.
În acest caz, probabil că vor atenua retorica „niveluri ridicate (ale dobânzilor) pentru o perioadă cât mai mare de timp”, în încercarea de a aduce randamentele înapoi la un nivel pe care îl consideră mai potrivit, conchide Capital Economics.
