DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ce le-a spus ”agentul imobiliar” Dan Diaconescu procurorilor despre Marian Vanghelie

dan diaconescu adevarul.ro

Dan Diaconescu a dat declarații la DNA în dosarul Marian Vanghelie. Procurorii au aflat că Vanghelie dădea bani la OTV și a cumpărat și câteva imobile de la Diaconescu.

În rechizitoriul trimiterii în judecată a lui Vanghelie, procurorii au notat declarația agentului imobiliar, cum s-a numit singur, Dan Diaconescu.

Citește și: STENOGRAME incendiare cu Marian Vanghelie: Cum intervenea la Klaus Iohannis și judecători

„Îl cunosc pe Vanghelie Marian-Daniel aproximativ din anul 2001, când eu eram lucram ca ziarist şi om de televiziune, iar dânsul devenise om politic, respectiv primarul sectorului 5 Bucureşti. Până în anul 2007-2008, am avut cu numitul Vanghelie Marian relaţii reci, adică venea o dată, de două ori în emisiunile mele, dar după anul 2007-2008, am avut cu acesta o relaţie de prietenie, care a durat cam până în anul 2012, primăvara.

Citește și: Surpriza DNA: Victor Ponta, Liviu Dragnea și Sorin Oprescu apar în dosarul lui Marian Vanghelie

După 2012 şi până în prezent, am avut o relaţie de la om politic la om politic, întrucât OTV s-a închis sfârşitul anului 2012, începutul anului 2013. Undeva în anii 2007-2008, întrucât devenisem prieten de familie cu familia Vanghelie, aceştia mi-au spus că şi-ar dori să se mute din apartamentul în care locuiesc într-o locuinţă cu un spaţiu decent, pe măsura funcţiei pe care o câştigase, adică primar al sectorului 5 Bucureşti.

Citește și: DNA i-a dat lovitura decisivă lui Marian Vanghelie! Decizia luată de Laura Codruța Kovesi

Eu le-am spus că sunt o grămadă de case de vânzare în Bucureşti şi că pot să se mute fără probleme. Nu pot preciza care dintre ei, Vanghelie Marian sau soţia Charlotte, mi-a spus că nu poate cumpăra de la mica publicitate din ziar, întrucât respectivul vânzător ar fi ridicat preţul şi ar fi anunţat presa. Dânsul se ferea să apară în presă faptul că ar dori să cumpere un imobil, dar nu pot preciza care era motivul pentru care se ferea.

Dânşii m-au rugat să le găsesc o casă în zonele Cotroceni, Primăverii, Dorobanţi. Atunci, noi (angajaţi ai grupului OTV) am început să căutăm un imobil care să corespundă cerinţelor familiei Vanghelie şi să fie la un preţ cât mai bun, astfel încât să putem şi noi să adăugăm un comision la această tranzacţie. Întrucât doream să fiu foarte fair play în această tranzacţie, le-am propus lui Vanghelie Marian şi Charlotte ca, atunci când identific o vilă, înainte de a o cumpăra noi, să meargă să o vizioneze şi să-şi dea acordul. Vanghelie Marian şi Charlotte au declinat oferta noastră întrucât nu doreau să se afişeze ca posibili cumpărători ai vreunui imobil.

Eu le-am sugerat să vadă măcar pe afară eventuala vilă, lucru care de asemenea a fost refuzat din aceleaşi motive. În primăvara anului 2008, am identificat un imobil în Bucureşti, str. Pictor Negulici nr. 24, sectorul 1, care, eu împreună cu doamna Voiculescu Diana, ne-am gândit că ar fi ceea ce îşi doresc Vanghelie Marian şi Charlotte. De asemenea, şi preţul era foarte bun, destul de mic, în comparaţie cu suprafaţa imobilului şi faptul că acesta era situat în Primăverii.

Din câte îmi aduc aminte, am cumpărat acest imobil pe numele lui Voiculescu Diana, fără a-l prezenta în prealabil lui Vanghelie Marian sau Charlotte. I-am comunicat lui Vanghelie Marian că i-am găsit un imobil aşa cum îşi doreşte şi că trebuie să procedăm la încheierea contractului de vânzare-cumpărare între doamna Voiculescu Diana şi Vanghelie Marian şi Charlotte.

I-am zis lui Vanghelie Marian să îmi trimită actele pentru a pregăti contractul de vânzare-cumpărare al imobilului, în prealabil înţelegându-ne la preţ. Nu pot preciza preţul tranzacţiei în acest moment, dar era un pic mai mare decât preţul cu care cumpărasem imobilul. Fac menţiunea că eu cumpărasem acest imobil pentru a-l vinde familiei Vanghelie Marian. I-am solicitat domnului Vanghelie Marian, în mod repetat, să îmi dea actele pentru a merge la notar, dar acesta mă tot amâna. Până la urmă, mi-a zis că nu are încă banii, ca să cumpere acest imobil şi o să vadă ce face. Atunci eu i-am spus că trebuie să rezolve probleme, întrucât mă ţine cu banii mei blocaţi şi i-am sugerat să ia un credit bancar imobiliar.

Mi-a zis că nu poate să ia un credit bancare imobiliar, având în vedere funcţia lui de primar. A invocat, de asemenea, aceleaşi motive pe care le invocase anterior, pentru a nu merge să negocieze el cu un vânzător. Până la urmă, mi-a trimis documentele unei persoane căreia urma să îi vând acest imobil, persoană care trebuia să ia şi un credit de la o bancă.

Eu, când am primit documentele, nu am ştiut despre ce este vorba, sens în care l-am sunat pe Vanghelie Marian şi i-am spus că nu înţeleg ce este cu această persoană, iar el mi-a spus că este totul în regulă, că aceasta este persoana care va cumpăra în locul lui imobilul respectiv. Având în vedere cele spuse de Vanghelie Marian, l-am trimis pe Niculae Mircea-Sorin (persoana care a fost trimisă de Vanghelie Marian să cumpere imobilul) la Banca VOLKSBANK, la domnul Ovidiu Pujină, să obţină un credit, pentru a-mi achita imobilul. Acesta a obţinut creditul, iar undeva în iunie 2008, doamna Voiculescu Diana a încheiat cu acesta contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din Bucureşti, str. Pictor Negulici nr. 24, sectorul 1.

Când l-am întrebat pe Vanghelie Marian de ce cumpără pe numele lui Niculae Mircea-Sorin imobilul respectiv, acesta mi-a zis că nu trebuie să-mi pun întrebări şi să nu-mi bat capul cu astfel de probleme, că totul este în regulă şi că aşa trebuie făcut contractul de vânzare-cumpărare. Eu l-am întrebat dacă respectiva persoană este rudă cu el, el mi-a spus că nu, încercând în acelaşi timp să îmi dea senzaţia că imobilul ar fi cumpărat de altcineva. O parte din banii pe acest imobil au fost viraţi în contul doamnei Voiculescu Diana, respectiv banii care proveneau din creditul de la VOLKSBANK, iar o parte au fost daţi cash.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la notariatul de lângă domiciliul meu, la notariat venind doar Niculae Mircea-Sorin însoţit de o altă persoană pe care eu nu o cunosc. Trecând ulterior pe lângă imobilul care a făcut obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare, am observat că Vanghelie Marian nu s-a mutat acolo, sens în care l-am întrebat de ce nu s-a mutat, iar acesta mi-a spus că „este o prostie de casă” şi a încercat din nou să mă convingă că nu ar fi în spatele cumpărătorului.

Această discuţie avea loc undeva în 2012, când relaţia dintre noi se mai răcise şi el încerca să se ascundă faţă de mine, uitând ce îmi spusese în anul 2008. Din câte îmi aduc aminte, în anii 2009-2010, eram acţionar majoritar al SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL, societate care se ocupa, printre altele, cu emisia postului OTV. În anul 2009, postul OTV deţinea o cotă de piaţă importantă în rândul televiziunilor, având o cifră de afaceri în creştere. De asemenea, era primul an electoral în care normele legale prevedeau posibilitatea încasării de reclamă electorală. În acest sens, arăt că veneau diferite persoane juridice care plăteau reclamă pentru partide sau candidaţi, arătând că sunt sponsori înregistraţi în evidenţele partidului respectiv.

În anii 2005-2010, OTV transmitea revelioanele, respectiv „Vanghelioanele”, ca urmare a contractului pe care îl încheiase OTV cu o firmă de producţie TV condusă de domnul Moroşanu. La domnul Moroşanu, reprezentanţii OTV au mers trimişi de Vanghelie Marian. Având în vedere că cheltuielile pentru transmiterea „Vanghelioanelor” creşteau de la un an la altul, au început să nu mai plătească transmisia pe care o făcea OTV.

Eu i-am spus lui Vanghelie Marian să plătească banii pe care mi-i datorează, la OTV, prin oamenii săi, adică domnul Moroşanu, întrucât se adunau datorii foarte mari. Având în vedere că în anul 2009 erau alegeri şi că domnul Vanghelie Marian îl susţinea pe domnul Geoană Mircea, respectiv Partidul P.S.D., m-am gândit să îl întreb din nou ce facem cu datoriile care se acumulaseră de la „Vanghelioane” şi de la alegerile europarlamentare faţă de OTV, acesta mi-a zis că nu îmi este dator, sugerându-mi că mi-a plătit datoria şi că, oricum, „el nu rămâne dator” faţă mine, spunându-mi totodată să mă interesez şi în piaţă.

Eu, atunci, am mers la societate şi am cerut toate contractele de publicitate încheiate de SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL cu diferite societăţi comerciale din ultima vreme, pentru a vedea care din aceste societăţi comerciale puteau să fie trimise de Vanghelie Marian ca să încheie contracte de publicitate şi care să constituie şi ca o achitare a datoriei ce o avea Vanghelie Marian, respectiv Moroşanu, faţă de societatea mea. Având în vedere informaţiile din presa de la acea dată, am identificat în lista respectivă două societăţi care, conform presei, ar fi aparţinut lui Vanghelie Marian sau cel puţin aveau o legătură strânsă cu acesta, societăţi care, am observat, au încheiat cu SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL contracte de furnizare reclame publicitare. Văzând acte contracte, m-am gândit că ele sunt modul prin care mi-a achitat datoria.

Ulterior, l-am întrebat pe Vanghelie Marian dacă este adevărat, dar acesta, ca de obicei, având în vedere felul dânsului de a fi, a răspuns că el întotdeauna îşi achită datoriile, dar acele companii nu erau ale lui. De asemenea, şi cu altă ocazie, l-am întrebat pe Vanghelie Marian dacă hotelul din Predeal este al lui, acesta mi-a zis că nu este al lui. Menţionez faptul că contractele încheiate cu cele două firme identificate ca fiind trimise de Vanghelie Marian, respectiv SC IMOB LUX CONSTRUCT S.R.L. şi SC DIOMA INTERNAŢIONAL EXIM SRL s-au derulat conform celor prevăzute în contract. Nu pot preciza la acest moment sumele care au făcut obiectul contractelor.

Întrucât OTV, în anii 2008-2009, era în expansiune şi s-a dorit o rebrenduire a postului de televiziune, soldată chiar cu mutarea în alte sediu pe B-dul precizie, s-a luat decizia să facem reclamă postului de televiziune în sistem outdoor (în aer liber), sens în care angajaţii OTV au început să identifice şi au identificat o serie de locaţii pentru a efectua campania timp de un an de zile.

Una din locaţiile identificate de către angajaţii OTV a fost magazinul Bucureşti. Văzând această locaţie ce a fost identificată, m-am gândit că aş putea să pun un banner pe faţada Magazinului Bucureşti, fără să mă coste prea mult, întrucât ştiam din presă că Magazinul Bucureşti aparţine lui Vanghelie Marian. Am vorbit cu Vanghelie Marian spunându-i că aş vrea să pun un banner pe faţada Magazinului Bucureşti, fără ca să îmi ia bani, în contul datoriilor pe care le avea faţă de mine, dar acesta mi-a comunicat că nu poate să mă ajute întrucât magazinul nu mai este al lui. Mi-a zis că a fost revendicat şi că Magazinul Bucureşti nu mai este al lui şi că a fost câştigat de cei care l-au revendicat.

Având în vedere acest refuz, am luat hotărârea că trebuie să pun un banner pe acest magazin şi să se facă demersurile necesare cu persoanele care deţin oficial acel imobil. La încheierea contractului de închiriere pe care SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL l-a făcut cu SC BUCUREŞTI SA, pentru închirierea faţadei Magazinului Bucureşti, am dat peste aceeaşi persoană, respectiv Niculae Mircea-Sorin, persoană care cumpărase şi vila din Bucureşti, str. Pictor Negulici nr. 24, sectorul 1. De asemenea, în aceeaşi perioadă, eram interesat de amenajarea noului spaţiu din strada Preciziei, pe care OTV îl cumpărase şi unde urma să îşi desfăşoare activitatea de televiziune şi doream achiziţionarea urgentă a unor ecrane şi altor echipamente necesare desfăşurării activităţii de televiziune a OTV.

Interesându-mă, atât eu cât şi angajaţii OTV, în piaţă de unde putem achiziţionez aceste bunuri, necesare activităţii de televiziune, nu pot preciza de la cine, am aflat că firma SC BUCUREŞTI SA comercializează aceste echipamente la un preţ convenabil şi fac menţiunea că le avea pe stoc. Am încheiat un contract cu SC BUCUREŞTI SA cu plata în rate, pentru achiziţionarea de ecrane şi bunuri necesare televiziunii. Nu pot preciza cu cine s-a discutat de la SC BUCUREŞTI SA dar, din câte cred, tot cu Niculae Mircea-Sorin.

Ulterior, începând cu anul 2012, SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL, ca urmare a problemelor apărute, nu şi-a mai plătit ratele către SC BUCUREŞTI SA, întrucât noi am considerat că facem o compensare între datoria faţă de SC BUCUREŞTI SA şi datoriile pe care Vanghelie Marian, consideram noi, că le are către noi pentru „Vanghelioane”, campaniile electorale şi campania pentru Mircea Geoană. Discutând cu Vanghelie Marian aspectul menţionat, acesta mi-a spus că trebuie să plătesc datoriile faţă de SC BUCUREŞTI SA, întrucât, cu toate că informaţiile din presă erau altele, nu era firma lui.

Nu îmi aduc aminte ce contract şi dacă am încheiat vreun contract cu Niculae Mircea-Sorin pentru închirierea vreunui bun. Nu îmi aduc aminte dacă s-au efectuat plăţi de către SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL către Niculae Mircea-Sorin pentru închirierea vreunui bun. Este posibil ca contractul pentru ecranele/plasmele amintite anterior pe care eu cred că l-am încheiat cu SC BUCUREŞTI SA să fi fost încheiat cu Niculae Mircea-Sorin. Menţionez faptul că eu personal pe Niculae Mircea-Sorin nu l-am văzut niciodată împreună cu Vanghelie Marian,iar acesta din urmă a negat tot timpul faţă de mine că ar avea vreo legătură cu Niculae Mircea-Sorin.

Contractele de publicitate încheiate între SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL şi societăţile SC IMOB LUX CONSTRUCT S.R.L. şi SC DIOMA INTERNAŢIONAL EXIM SRL au fost semnate de către Diana Voiculescu, din partea SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL, întrucât aceasta avea putere executivă în cadrul societăţii, spre deosebire de mine, până la intrarea societăţii în insolvenţă. De asemenea, contractul de închiriere a faţadei Magazinului Bucureşti încheiat între SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL şi SC BUCUREŞTI SA a fost semnat tot de către doamna Voiculescu Diana, în aceeaşi idee menţionată anterior”, le-a declarat Dan Diaconescu anchetatorilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.