Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, miercuri, diplomaţilor români să elaboreze un plan privind aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, precizând că acesta reprezintă "un pilon esenţial al politicii externe şi de securitate a României", alături de obiectivul consolidării NATO şi Uniunii Europene.
El a amintit că Parteneriatul Strategic cu Washingtonul va împlini anul viitor 20 de ani de la lansare.PRU mai transferă un deputat: Oamenii 'domnului Dan' trec la Vlad Țepeș
"E o oportunitate pentru a reflecta serios ce putem face împreună cu partenerii americani pentru aprofundarea şi extinderea sa. Vă rog să elaboraţi un plan de lucru în acest sens care să vizeze, în scopul pregătirii interacţiunii cu viitoarea administraţie americană, intensificarea cooperării în domeniul securitar, inclusiv aplicarea deciziilor Summitului NATO din iulie, creşterea cooperării economice şi investiţii, respectiv privind cercetarea, inovarea, educaţia şi, nu în ultimul rând, progrese palpabile privind eliminarea vizelor", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni, la primirea şefilor de misiuni, a consulilor generali şi a directorilor institutelor culturale româneşti cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, informează agerpres.ro.
Principele Radu a câștigat o avere frumoasă, în doi timpi și trei mișcări
Şeful statului a precizat că au fost făcuţi paşi însemnaţi în dezvoltarea Parteneriatului Strategic mai ales la nivelul cooperării politice şi militare.