Invazia terestră a Libanului de către Israel este pe cale să se încheie a doua săptămână, deoarece războiul Israelului a intrat deja în al doilea an. Apelurile pentru încetarea focului au crescut în urma unui atac aerian la Beirut joi seară și a rănirii vineri, pentru a doua zi consecutivă, a forțelor de menținere a păcii ONU din sudul Libanului de tiruri ale IDF, relatează BBC.
Vezi și: Renașterea miraculoasă a lui Benjamin Netanyahu
O nouă ofensivă are loc în Jabalia, în nordul Gazei, în ciuda solicitărilor persistente ca conflictul de acolo să se încheie. Aliații Israelului îndeamnă, de asemenea, la reținere, în timp ce țara se pregătește să riposteze împotriva Iranului, după atacul cu rachete balistice de săptămâna trecută.
Cu toate acestea, Israelul va continua să-și urmeze propria cale și va rezista acestei presiuni, din cauza a trei factori: 7 octombrie, Benjamin Netanyahu și Statele Unite.
În ianuarie 2020, generalul iranian Qassem Soleimani a aterizat pe aeroportul din Bagdad cu un zbor de noapte din Damasc. Soleimani era șeful celebrei Forțe Quds din Iran, o unitate de elită, clandestină a Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, specializată în operațiuni peste mări.
Grupul – al cărui nume înseamnă Ierusalim și al cărui adversar principal era Israelul – era responsabil de armarea, antrenamentul, finanțarea și conducerea forțelor proxy în străinătate în Irak, Liban, teritoriile palestiniene și nu numai. La acea vreme, Soleimani era poate al doilea cel mai puternic om din Iran, după Liderul Suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Când convoiul lui Soleimani a părăsit aeroportul, acesta a fost distrus de rachetele trase de la o dronă care l-au ucis pe loc .
Deși Israelul a furnizat informații pentru a ajuta la localizarea arhi-adversarului său, drona aparținea Statelor Unite. Ordinul de asasinat fusese dat de președintele american de atunci Donald Trump, nu de premierul israelian Benjamin Netanyahu.
„Nu uit niciodată că Bibi Netanyahu ne-a dezamăgit”, avea să spună mai târziu fostul președinte Trump într-un discurs referitor la asasinarea lui Soleimani. Într-un interviu separat, Trump a sugerat, de asemenea, că se așteptase ca Israelul să joace un rol mai activ în atac și s-a plâns că Netanyahu este „dispus să lupte cu Iranul până la ultimul soldat american”.
Deși relatarea evenimentelor lui Trump este contestată, la acea vreme se credea că Netanyahu, care a lăudat uciderea, era îngrijorat de faptul că implicarea directă a Israelului ar putea provoca un atac la scară largă împotriva Israelului, fie direct din Iran, fie reprezentanții săi din Liban și Teritoriile Palestiniene. Israelul ducea un război în umbră cu Iranul, dar fiecare parte a avut grijă să mențină luptele în anumite limite, de teamă să nu o provoace pe cealaltă într-un conflict la scară mai mare.
La puțin peste patru ani mai târziu, în aprilie a acestui an, același Benjamin Netanyahu a ordonat avioanelor israeliene să bombardeze o clădire din complexul diplomatic iranian din Damasc, ucigând, printre alții, doi generali iranieni.
Apoi, în iulie, premierul israelian a autorizat asasinarea lui Fuad Shukr , comandantul militar superior al Hezbollah, într-un atac aerian asupra Beirutului. Răspunsul actualului președinte american a fost să-l înjure, potrivit unei noi cărți a lui Bob Woodward, care susține că președintele Joe Biden a fost îngrozit de faptul că prim-ministrul israelian a fost pregătit să escaladeze un conflict pe care Casa Albă a încercat să-l aducă. un sfârșit de luni de zile.
„Știți, percepția Israelului în întreaga lume este din ce în ce mai mult că sunteți un stat necinstit, un actor necinstiți”, ar fi spus președintele Biden .
Același prim-ministru, caracterizat ca fiind prea precaut de către un președinte american, a fost apoi criticat ca fiind prea agresiv de către succesorul său.
Ceea ce desparte cele două episoade este, desigur, 7 octombrie 2023 - cea mai sângeroasă zi din istoria Israelului și un eșec politic, militar și de informații de proporții catastrofale.
Ceea ce unește cele două momente este însă că Netanyahu sfidează voința unui președinte american.
Ambii factori ajută la explicarea modului în care Israelul continuă să urmărească războiul actual.
Cele mai recente războaie ale Israelului s-au încheiat după câteva săptămâni, odată ce presiunea internațională a crescut atât de mult încât Statele Unite au insistat asupra unei încetări a focului.
Ferocitatea și amploarea atacului Hamas împotriva Israelului, impactul asupra societății israeliene și sentimentul ei de securitate, înseamnă că acest război va fi întotdeauna diferit de orice conflict recent.
Pentru o administrație americană care a turnat arme în valoare de miliarde de dolari în Israel, decesele și suferința civililor palestinieni din Gaza au fost profund inconfortabile și dăunătoare din punct de vedere politic pentru administrație. Pentru criticii Americii din regiune, aparenta impotență a superputerii atunci când vine vorba de influențarea celui mai mare beneficiar al ajutorului SUA este derutantă.
Chiar și după ce avioanele americane au fost implicate în respingerea atacurilor iraniene asupra Israelului în aprilie - un semn clar al modului în care securitatea Israelului este asigurată de aliatul său mai mare - Israelul a continuat să respingă încercările de a schimba cursul războiului său.
În această vară, Israelul a ales să-și intensifice conflictul cu Hezbollah, fără a solicita aprobarea prealabilă a Statelor Unite.
În calitate de prim-ministru cu cea mai lungă activitate din Israel, Netanyahu a învățat din cei peste 20 de ani de experiență că presiunea SUA este ceva ce poate rezista, dacă nu ignora. Netanyahu știe că SUA, în special într-un an electoral, nu va lua măsuri care să-l oblige să se abată de la cursul ales (și crede, în orice caz, că se luptă și cu inamicii Americii).
Calcul diferit
Mai ales când vine vorba de cea mai recentă escaladare, ar fi greșit să presupunem că Netanyhu operează în afara curentului politic israelian. Dacă ceva, presiunea asupra lui este să fie mai dură pentru a lovi mai puternic împotriva Hezbollah-ului, dar și a Iranului.
Când un plan de încetare a focului în Liban a fost discutat de SUA și Franța luna trecută, criticile față de armistițiul propus de 21 de zile au venit din partea opoziției și a principalului grup de stânga din Israel, precum și a partidelor de dreapta.
Israelul este hotărât să-și continue războaiele acum, nu doar pentru că simte că poate rezista presiunii internaționale, ci și pentru că toleranța Israelului față de amenințările cu care se confruntă s-a schimbat după 7 octombrie.
Hezbollah și-a declarat de ani de zile scopul său de a invada Galileea din nordul Israelului. Acum că publicul israelian a experimentat realitatea bărbaților înarmați care se infiltrează în case, această amenințare nu poate fi controlată, trebuie eliminată.
Percepția Israelului asupra riscului s-a schimbat și ea. Noțiunile de mult timp ale liniilor roșii militare din regiune s-au evaporat. În ultimul an au fost comise mai multe acte care ar fi putut, până de curând, să ducă la un conflict total, plouând cu bombe și rachete asupra Teheranului, Beirut, Tel Aviv și Ierusalim.
Israelul l-a asasinat pe șeful Hamas în timp ce era oaspete al iranienilor la Teheran; a ucis, de asemenea, întreaga conducere a Hezbollah, inclusiv Hassan Nasrallah; a asasinat înalți oficiali iranieni în clădirile diplomatice din Siria.
Hezbollah a lansat peste 9.000 de rachete, rachete și drone asupra orașelor israeliene, inclusiv rachete balistice la Tel Aviv. Houthii susținuți de Iran din Yemen au lansat, de asemenea, rachete mari în orașele Israelului, interceptate de apărarea israeliană în timp ce reintrău în atmosfera Pământului deasupra centrului Israelului. Iranul a lansat nu unul, ci două atacuri împotriva Israelului în ultimele șase luni, implicând peste 500 de drone și rachete. Israelul a invadat Libanul.
Oricare dintre acestea ar fi putut, în trecut, să fi precipitat un război regional. Faptul că nu au făcut-o va schimba modul în care un prim-ministru israelian, în mod normal, precaut și cu aversión la riscuri, decide cu privire la următoarea sa mișcare.
Comentează