Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce nu s-a văzut la incinerarea lui Stănculescu. Personajul principal, Ion Iliescu

Ion Iliescu

Victor Atanasie Stănculescu, fostul ministru al Apărării Naţionale, a fost incinerat, miercuri, la crematoriul Vitan Bârzeşti.

Ceremonia şi incinerarea au avut loc la ora 12, la crematoriul Vitan Bârzeşti, unde au ajuns rudele şi apropiaţii lui Victor Atanasie Stănculescu.

SCHIMBARE la DNA: Decizia va reprezenta o PREMIERĂ

Cea mai așteptată prezență a fost cea a lui Ion Iliescu. Fostul preşedinte a venit, afișând un  zâmbet larg și vesel, nepotrivit pentru un asemenea eveniment. Acesta a fost însoțit de Codrin Ștefănescu și Mircea Chelaru, fost șef al Marelui Stat Major.

content-image

Presa n-a avut voie înăuntru, dar Liliana Mincă, fosta șefă de loterie, a povestit la ieșire că Iliescu a ținut un discurs “foarte, foarte frumos”.

Răzvan Theodorescu a recitat la ieșire un discurs despre calitatea umană a generalului. Apoi, după ora 12.00, au plecat toți oamenii generalului.

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a murit într-un azil de bătrâni, la vârsta de 88 de ani. Fostul general şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă la acelaşi azil în care se află Zina Dumitrescu şi Ion Columbeanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.