Comisia Europeană pregătește o schimbare în regulile pentru substanțele active din pesticide. Durata de aprobare ar deveni nelimitată, cu excepții pentru substanțele considerate periculoase sau pentru cele identificate ca înlocuitori potențiali.
În aceste situații, aprobarea ar putea fi limitată la cel mult cinci ani. Logica propunerii este că eliminarea unei substanțe trebuie însoțită de alternative funcționale, în condițiile în care unele culturi nu pot fi protejate în prezent prin opțiuni mai sigure.
Pachetul legislativ, parte din procesul de simplificare al Comisiei, ar schimba modul în care sunt gestionate reînnoirile. Regulile actuale stabilesc perioade de 10 sau 15 ani, urmate de proceduri de evaluare. Noua schemă ar reduce aceste reînnoiri doar la cazurile în care apare o problemă de siguranță ori un risc major pentru plante și nu există soluții adecvate, notează Euraktiv.
Proiectul introduce și măsuri pentru a împiedica revenirea pe piață a pesticidelor periculoase prin produse importate. Ar fi interzise reziduurile detectabile ale acestor substanțe, iar limitele de reziduuri ar urma să fie aplicate identic în UE și în țările exportatoare. Termenul de toleranță la import ar dispărea.
Comisia vrea și o cale mai rapidă pentru biopesticide. Textul cere definirea clară a categoriei, evaluări finalizate în cel mult 12 luni și posibilitatea ca EFSA să preia rolul de raportor când statele nu au capacitate tehnică. Ar fi permise autorizații provizorii, transformate ulterior în aprobări complete dacă evaluările ulterioare nu ridică probleme. Produsele cu risc scăzut ar primi recunoaștere automată în toate statele UE dacă decizia întârzie.
Regula păstrării registrelor timp de trei ani nu s-ar aplica produselor bazate exclusiv pe substanțe de biocontrol.
Textul mai precizează că alimentele sau furajele obținute cu ajutorul microorganismelor modificate genetic nu ar fi considerate produse din OMG dacă în produsul final nu mai sunt prezente celule modificate viabile.






























Comentează