Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce pune la cale Kim Jong-Un? A cerut creșterea producției de ogive pentru rachetele balistice intercontinentale

www.nasul.tv
Kim Jong Un

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a ordonat producerea unor motoare de rachetă şi ogive pentru rachete balistice intercontinentale (ICBM) suplimentare, au informat miercuri canale media oficiale de la Phenian, citate de AFP.

Tensiunile generate de programele nuclear şi balistic ale Coreii de Nord s-au agravat în ultimele luni. În iulie, Phenianul a efectuat teste cu ICBM, supervizate de Kim Jong-Un, care pun aparent o mare parte din continentul american în raza de acţiune a acestora.

Citește și: TERIFIANT Ce spune unul dintre TERORIȘTII din Barcelona: Care ar fi fost ADEVĂRATUL plan al CRIMINALILOR

Washingtonul şi Phenianul s-au ameninţat atunci reciproc. Tonul ridicat al declaraţiilor a mai scăzut de atunc, dar SUA şi Coreea de Sud au lansat în această săptămână exerciţii militare comune, denunţate de Coreea de Nord ca fiind o repetiţie pentru invadarea teritoriului său.

La începutul săptămânii, agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA l-a calificat pe preşedintele american Donald Trump drept un "tip nebun", evocând "stăpânul Casei Albe care publică frecvent articole stranii pe contul său de Twitter despre gândurile sale ghidate de egoul său şi pline de inepţii pentru a face dificilă viaţa asistenţilor săi".

KCNA a relatat miercuri că nr.1 de la Phenian inspectase Institutul de materiale chimice al Academiei de ştiinţe în domeniul apărării, care dezvoltă rachetele nord-coreene.

"El a dat ordin Institutului să producă mai multe motoare de rachetă cu carburant solid şi ogive de rachete", adaugă agenţia, potrivit Agerpres.

Experţii nu ştiu dacă Coreea de Nord stăpâneşte de acum tehnologia care să poată asigura supravieţuirea unei ogive de rachetă balistică în timpul etapei de revenire în atmosfera terestră, când ea este supusă unei temperaturi înalte. Phenianul asigură că da.

Coreea de Nord ameninţase că va lansa o salvă cu rachete în apropierea teritoriului american din Guam, în Pacific, dar a amânat punerea în aplicare a acestui proiect.

Citește și: Întâlnire de GRAD ZERO la Soci: Benjamin Netanyahu îl AVERTIZEAZĂ pe Vladimir Putin că începe un nou RĂZBOI

Secretarul de stat american Rex Tillerson a părut marţi să vină în sensul unei anume detensionări, salutând "reţinerea" Phenanului pentru că s-a abţinut să efectueze teste nucleare şi de rachete după impunerea noilor sancţiuni de către ONU la începutul lunii.

El şi-a exprimat speranţa că aceasta ar semnala voinţa regimului lui Kim Jong-Un de a începe convorbiri directe cu Washingtonul "la un moment dat într-un viitor apropiat".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.