antena3.ro
Ce s-a întâmplat cu pasagerii avionului dispărut
co.uk. La o altitudine atât de mare, pasagerii ar fi fos axfisiaţi. Potrivit unor experţi citaţi de presa din Marea Britanie, aeronava ar fi urcat până la 14.000 de metri altitudine, unde a zburat timp de 23 de minute. Autorităţile chineze cer să vadă DOVEZILE care susţin ipoteza prăbuşirii zborului MH370. "La o astfel de altitudine, pasagerii rămân fără oxigen în 12 minute, apoi leşină", a afirmat o sursă care a dorit să rămână anonimă. Anchetatorii nu exclud varianta ca însuşi pilotul să fi plănuit această misiune sinucigaşă. Operaţiunile de căutare a avionului Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, suspendatate marţi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, au fost reluate miercuri dimineaţa, în largul Oceanului Indian. Cu toate acestea, în urmă cu câteva zile, compania aeriană malaeziană a anunţat că există suficiente motive prin care se confirmă că zborul MH 370 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian şi nimeni de la bord nu a supravieţuit. Aparatul de tip Boeing 777-200 a dispărut de pe ecranele radarelor civile în noaptea de 8 martie, decolând din Kuala Lumpur, cu 239 de pasageri la bord, având ca destinaţie oraşul Beijing din China.
antena3.ro
antena3.ro
Explorează subiectul
Articole Similare

31
Este nebunie în Orientul Mijlociu: Iranul lansează atacuri în toate țările unde există baze ale SUA. Au atacat Qatarul sau Emiratele Arabe Unite
31

1.583
Iranul nu dă niciun pas în spate. Armata este pregătită pentru a face agresorii să regrete acțiunile lor
1.583

1.843
De când pregătesc, de fapt, SUA și Israelul operațiunile ”Epic fury” și ”Lion’s Roar”: Atacul asupra Iranului este devastator
1.843

1.564
Mesaj de forță în plin conflict armat: Pentagonul numește operațiunile din Iran 'Furie epică', Israelul răspunde cu 'Răgetul leului'
1.564

1.311
Autoritățile din Iran fac apel la cetățeni: Să fie calmi în fața atacului lansat de 'inamicul criminal'
1.311

5.973
BREAKING A fost atacată cea mai mare bază militară a SUA din Golful Persic: Iranul a început contraofensiva
5.973

1.615
Toate detaliile pe care le avem până acum despre Operațiunea ”Răgetul Leului”: Detaliile oferite de Trump și Netanyahu, despre atacul asupra Iranului
1.615

2.081
Cine este Ayatollahul Ali Khamenei, omul pe care Donald Trump îl vrea eliminat cu orice preț: Conduce Iranul cu o mână de fier din 1989
2.081

4.291
VIDEO Israelul anunță că a făcut prăpăd în rândul Gărzilor Revoluționare din Iran: Inclusiv ministrul Apărării ar fi fost eliminat
4.291

47
Dacă avioanele ar renunța la locurile premium, emisiile aviatice globale ar fi reduse cu până la 57%
47

1.453
Scutul de la Deveselu, element strategic în apărarea Europei într-un potențial conflict SUA–Iran
1.453

2.152
VIDEO Primul mesaj transmis de Benjamin Netanyahu: 'Israelul și Statele Unite au început o operațiune pentru a elimina amenințarea'
2.152

4.369
BREAKING Iranul a lansat contraofensiva: Sirenele de urgență sună în tot Israelul
4.369

















Comentează