Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce SALARII vor avea demnitarii potrivit noii legi a salarizării unitare

salariu

Nu toate salariile cresc în urma intrării în vigoare a legii salarizării unitare. Un consilier care avea 9.000 de lei nu va mai beneficia de același venit, a anunţat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. De altfel, salariile celor mai înalți demnitari în stat în frunte cu preşedintele vor scădea, potrivit noii legi. În schimb, cele ale parlamentarilor, se dublează.

Seful statului se află în vârful piramidei. Salariul președintelui ar urma să scadă de la 21.540 de lei brut la 17.400 de lei.

Șefii legislativului, dar și președintele Curții Supreme de Justiție şi al CCR vor avea salarii de 15.950 lei brut. În schimb, miniștrii care în prezent primesc o indemnizație de peste 19.055 lei pe lună, din iulie vor încasa mai puțin: 14.500 lei.

Citește și: Tăriceanu face militarie în ALDE de dragul lui Toader. Ce riscă criticii protejatului său

SALARIILE DEMNITARILOR

Președintele României - 17.400 lei brut

Președintele Senatului- 15.950 lei brut

Președintele Camerei Deputaților - 15.950 lei brut

Preeșdintele ÎCCJ - 15.950 lei brut

Președintele CCR - 15.950 lei brut

Prim-ministru - 15.950 lei brut

Judecători CCR, ÎCCJ, vicepremieri  - 15 225 lei brut

Ministri - 14 500 lei brut

Secretari de stat: 7,4 - 10.730 lei brut

Parlamentari: 11.600 lei/ brut

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.