Ce se întâmplă cu examenul de rezidențiat - Deputat PSD: Votul trebuie dat marți. Examenul se ține în ianuarie

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 28-10-2019

Actualizat: 29-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Votul final pe proiectul privind examenul de rezidențiat trebuie dat marți, astfel încât legea să fie promulgată la începutul săptămânii viitoare. „Orice zi întârziată de la acest calendar va determina amânarea rezidențiatului din acest an pentru luna ianuarie”, a spus Florin Buicu, deputat PSD, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Victor Ponta reacționează după decizia privind votul pentru Guvernul Orban: E blat între PSD și PNL

Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Florin Buicu, a declarat, luni, că toate actele normative necesare desfășurării rezidențiatului trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial până în data de 7 noiembrie.

„Înseamnă practic mâine vot final, săptămâna viitoare - luni - președintele să promulge legea, astfel încât marți – miercuri să apară legislația subsecventă necesară pentru desfășurarea rezidențiatului. Orice zi întârziată de la acest calendar va determina amânarea rezidențiatului din acest an probabil pentru luna ianuarie, anul viitor”, a spus Florin Buicu, deputat PSD.

Citește și: Neașteptat! Decizia luată de Rareș Bogdan .

În mod normal, examenul de rezidențiat trebuia să se desfășoare mai devreme, însă ordinul comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății nu a putut fi semnat, din cauza faptului că nu există un ministru la Educație.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri