Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce se întâmplă cu Grațierea și Modificarea Codului Penal?

justitie secret

În acest moment problema Grațierii și a modificării Codului Penal se află la Ministerul Justiției. După consultarea de ieri, ministrul Florin Iordache a evocat mai multe posibilități pentru a se merge mai departe cu ceea ce și-ar dori Coaliția PSD-ALDE, proiecte care sunt contestate dur în stradă de opoziție, de președintele Klaus Iohannis și de o parte din societatea civilă.

Surse din Coaliție susțin pentru stiripesurse.ro că în acest moment problema a devenit din ce în ce mai dificilă. Dacă la început problema părea a putea fi rezolvată ușor pe bază de Ordonanțe de Urgență, pe măsură ce lucrurile au trenat și strada a luat amploare, au apărut și alte posibile soluții. Ar putea fi un proiect de lege pe care să fie angajată răspunderea Guvernului în fața Parlamentului, un proiect de lege inițiat de Guvern sau pur și simplu un proiect de lege inițiat de parlamentari. Toate aceste soluții au însă un mare inconvenient pentru Coaliție - ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, care a anunțat clar că NU va semna legea chiar cu riscul de a se ajunge la o procedură de suspendare.

Deja președintele PSD le-a dat indirect direcția celor de la Guvern: „Să se uite la predecesorii lor și să vadă cum se poate face”, a spus Liviu Dragnea la ieșirea de la ÎCCJ.

Surse politice susțin că sunt mai multe scenarii luate în calcul astfel încât beneficiarii premium să fie satisfăcuți măcar pe jumătate. Astfel, ținând cont de sugestia lui Dragnea, s-ar mearge pe OUG în cazul Modificărilor la Codul Penal. În acest sens există un precedent chiar în Guvernul Cioloș, care a modificat în 2016 Codul Penal prin OUG, fără dezbatere publică. Pe de altă parte, grațierea nu s-a mai făcut prin OUG și, tot pe principiul anunțat de Dragnea, proiectul ar urma să fie adoptat în Parlament, prin lege organică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.