Președintele italian Sergio Mattarella a refuzat să îl accepte pe Paolo Savona ca ministru de finanțe în lista guvernamentală propusă de Giuseppe Conte, ceea ce a adus la retragerea acestuia din urmă din poziția de candidat pentru postul de prim ministru. În locul lui, Mattarella l-a numit pe Carlo Cotarelli, un economist puțin cunoscut dar favorabil rămânerii Italiei în zona euro. Cum s-a ajuns aici și ce urmează mai departe?
Alegerile italiene au produs un parlament profund divizat dominat de trei partide / alianțe politice. Coaliția de centru dreapta formată în principal din Forza Italia, partidul lui Silvio Berlusconi, Liga Nord, partidul lui Matteo Salvini (pe scurt Liga, populiști cu nuanțe extremiste), și Frații Italiei (post-fasciști), a obținut cele mai multe voturi dar nu suficiente pentru a genera o majoritate parlamentară. Pe locul doi s-a clasat Mișcarea 5 Stele (populiști), condusă de Luigi di Maio, care a înregistrat și cele mai multe voturi obținute de un singur partid. Pe locul al treilea s-a clasat Coaliția de centru stânga construită în jurul Partidul Democratic al fostului premier pro-european Matteo Renzi.
Între aceste grupuri există o incompatibilitate pronunțată. Coaliția de centru dreapta și Coaliția de centru stânga reprezintă în politica italiană stânga și dreapta tradiționale. Însă, datorită lipsei de încredere în clasa politică italiană, ar fi imprudent pentru ele să facă o mare coaliție împotriva Mișcării 5 Stele. De cealaltă parte, electoratul Mișcării 5 Stele (M5S) respinge atât guvernarea socialistă pro-europeană cu alură tehnocratică reprezentată de Matteo Renzi cât și corupția reprezentată de Silvio Berlusconi și partidul său.
Însă nu partidul lui Berlusconi a primit cele mai multe voturi în Coaliția de centru-dreapta ci, într-o evoluție neașteptată, Liga Nord. Așa că, după tatonări, Liga și M5S au construit o alianță. Aceasta a primit inclusiv acceptul lui Silvio Berlusconi care a zis că Forza Italia va vota împotriva guvernului dar va rămâne alături Nord în alegerile locale și regionale.
Greaua construcție a unei alianțe
Liga Nord este un partid cu origini regionale în nordul Italiei și aflat, cumva la dreapta post-fasciștilor din Frații Italiei. Mișcarea 5 Stele este un partid populist fără prea multă coloratură politică tradițională dar cum unele idei de stânga. Pe lângă orgoliul celor doi lideri care ar fi dorit să fie fiecare prim-ministru, a fost dificil pentru cele două partide să își pună de acord politicile publice. Liga Nord, având baza în zona industrială a Italiei, a susținut cu putere tăieri de taxe în timp ce Mișcarea 5 Stele susține creșterea cheltuielilor publice. Un economist a calculat costul implementării simultane a acestor măsuri ca fiind aproximativ 10 la sută din PIBul italian. Comentatorii politici s-au arătat îngrijorați că cele două partide, incapabile să formuleze o politică internă, se vor ralia în jurul obiectivelor comune de politică externă. Ambele partide împărtășesc o profundă ostilitate față de imigranți și suspiciune față de politicile europene, în special în ceea ce privește politica monetară din zona euro.
Inițial, președintele Italiei, Sergio Mattarella l-a acceptat pe Giuseppe Conte ca propunere a celor două partide pentru postul de prim-ministru, cu anumite rezerve care urmau să fie înlăturate o dată cu prezentarea liste ministeriale. Cum Conte este apropiat Mișcării 5 Stele, Liga a cerut pentru sine postul esențial de ministru de Finanțe Unde l-a propus pe Paolo Savona, un economist cu o veche istorie eurosceptică în spate.
Mattarella l-a refuzat pe Savona, ceea ce a, în final, la retragerea lui Conte. Un asemenea gest ferm din partea unui președinte al republicii, care, în majoritatea situațiilor, are un rol ceremonial, nu a fost fără controverse. Mattarella a invocat ca motive politice faptul că ministrul propus de Ligă a va crea neîncredere în economia italiană, ceea ce ar putea duce la o cădere economică. Din punct de vedere constituțional, însă, poziția sa pare a se baza, mai degrabă pe statutul președintelui de garant al tratatelor (deci inclusiv al taratelor care țin Italia în UE).
Luigi di Maio a cerut suspendarea președintelui pentru depășirea rolului constituțional dar Liga a evitat să îl susțină și di Maio a renunțat. De altfel, dincolo de cele explicit invocate, există și alte motive de suspiciune față de Conte. CVul său este plin de perioade de studiu în străinătate pe care presupusele universități gazdă nu le recunosc ci le consideră a fi mai degrabă vizite informale. Spre exemplu, Conte citează un stagiu de studii de patru ani la Universitatea din New York dar această universitate nu recunoaște decât că i-a dat acces la bibliotecă.
Da, chiar dacă postul său nu este în primejdie, se poate ca gestul lui Mattarella să fie o greșeală. Cele două partide care au împreună majoritatea în Parlament au semnalat deja că nu vor accepta guvernul tehnocrat propus de președinte. În politica italiană niciun refuz nu este chiar definitiv, dar putem vedea cum cele două partide ar putea considera că au o șansă mai bună venind în fața poporului prin noi alegeri.
Desigur, după două decenii de performanțe economice mediocre, italienii simt nevoia să tragă la răspundere pe cineva din clasa politică. Atât Mișcarea 5 Stele cât și Liga Nord au capitalizat această nemulțumire populară. Întrebarea care se pune este dacă italienii sunt pregătiți cu adevărat să vadă aceste două partide guvernând împreună.
Comentează