Noile programe de liceu intră în consultare. Dispar „Reperele metodologice”, apar discipline precum Managementul emoțiilor și Introducere în pedagogie.
Ministerul Educației a lansat în consultare publică programele școlare pentru liceu, corespunzătoare planurilor-cadru aprobate în iunie 2025. Documentele sunt disponibile până pe 12 decembrie, interval de 13 zile lucrătoare. Ele vor fi aplicate primei generații care începe clasa a IX-a în toamna anului 2026, potrivit Edupedu.
Programele detaliază conținuturile pentru fiecare disciplină pe întregul ciclu liceal, marcând prima actualizare de acest tip din ultimii aproape 20 de ani. Ministrul Daniel David a precizat că noua generație va începe liceul cu programe și manuale noi, iar profesorii vor primi formare în metode actuale de predare.
Lista publicată acoperă discipline din toate filierele, de la cele de trunchi comun, precum limba română, matematică, fizică, biologie, geografie sau limbile moderne, până la arii specializate din filierele teoretice, tehnologice și vocaționale.
Printre noutăți se află Managementul emoțiilor, componente extinse de pedagogie, programe actualizate pentru informatică și un sistem unificat pentru materiile artistice. Pentru ciclul pedagogic, sunt introduse structuri noi de curriculum pentru educație timpurie și învățământ primar.
Reforma marchează renunțarea la practica din ultimul deceniu, în care liceele funcționau pe programe vechi și primeau înainte de începutul anului doar „repere metodologice”, folosite pentru a armoniza vechiul curriculum liceal cu cel gimnazial schimbat în 2016. Noile programe urmăresc sincronizarea etapelor educaționale și reducerea diferențelor semnalate constant de profesori.
Ministerul a deschis o adresă dedicată pentru observații și propuneri, iar publicarea programelor continuă etapizat până la 26 noiembrie. Calendarul prevede finalizarea documentelor până la sfârșitul anului, astfel încât licitațiile pentru manuale să poată începe. Prima generație care va susține Bacalaureatul pe noile structuri curriculare este cea din 2030.






























Comentează