Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a calificat luni intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament drept una ''aşteptată'' şi ''bine-venită''.
"Intervenţia preşedintelui în Parlament era aşteptată, este o intervenţie la început de sesiune parlamentară bine-venită. Am să vă spun că mesajul care îndeamnă la echilibru în comunicarea publică în acest an electoral, în tot ce înseamnă iniţiativă legislativă care ar putea să presupună derapaj este iarăşi un mesaj pe care cred că oricine îl ascultă cu plăcere. Mai rămâne să vedem ce înţeleg grupurile parlamentare din acest mesaj", a declarat luni Alina Gorghiu, la Palatul Parlamentului. Gorghiu a adăugat că PNL este adeptul unei politici echilibrate în acest an electoral. "Avem foarte clară agenda parlamentară care exclude orice fel de iniţiativă populistă, orice demers demagogic. Suntem de asemenea în acord cu priorităţile pe care domnia sa (n.r. preşedintele Klaus Iohannis) şi le-a stabilit şi pe care le cere partidelor politice. Sistemele publice din România de genul educaţie, sănătate, sistemul de pensii, problema demografică din România au fost priorităţi pe care noi lucrăm, probleme la care încercăm să dăm răspunsuri şi mă bucur că se întâmplă să se suprapună aceste priorităţi din agenda preşedintelui cu priorităţile publice şi cele ale PNL", a afirmat Gorghiu.
La rândul său, copreşedintele PNL Vasile Blaga a spus că anul acesta ''nu va fi unul de cadouri electorale'', având în vedere că există un Guvern tehnocrat. "Eu aş aprecia încă un lucru, faptul că domnul preşedinte, urmărind clar interesul României, poziţia ei în Uniunea Europeană, a pus pe picior de egalitate toate cele trei puteri în stat, toate să-şi facă datoria. Şi faptul că avem un Guvern tehnocrat este un argument în plus că anul acesta nu va fi unul de cadouri electorale", a precizat Blaga, conform Agerpres.
Comentează