Ce spune procurorul general de existenţa unui dosar penal pe numele Alinei Gorghiu

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 14-01-2015

Actualizat: 14-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În presă au apărut astăzi informaţii privind existenţa unui dosar penal pe numele co-preşedintelui PNL Alina Gorghiu, drept pentru care procurorul general a ţinut să aducă precizări pe acest subiect.

După ce liderul PNL a explicat cum stă situaţia, demontând materialul apărut în Curentul, procurorul general Tiberiu Nitu a infirmat şi el această ipoteză.

Potrivit acestuia,  la Secţia de urmarire penală şi criminalistică a Parchetului Înaltei Curţi nu există niciun dosar în care sa fie cercetată Alina Gorghiu: "Am solicitat şi am obţinut un răspuns. În prezent, pe rolul Secţiei de urmărire penală nu există niciun dosar în care să fie cercetată doamna Gorghiu. Au existat două dosare soluţionate în 2010 cu neînceperea urmaririi penale".

Citeşte şi: Acuzaţiile penale la adresa Alinei Gorghiu - o ciorbă reîncălzită

Reamintim că în articolul din Curentul, Alina Gorghiu era acuzată că ar fi cercetată penal de Parchetul General pentru modul în care şi-a obţinut diplomă de mediator. Ea fiind acuzată de fals şi uz de fals pentru că ar fi obţinut diploma de mediator fără să fi trecut măcar pe la cursuri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri