Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce valoare are ajutorul de înmormântare în 2024: Cine beneficiază și ce acte sunt necesare

ajutor inmormantare

Ajutorul pentru înmormântare în 2024 a fost majorat începând cu data de 1 ianuarie 2024. Cuantumul ajutorului de deces acordat românilor aflați în momente dificile s-a ridicat cu 778 de lei. Această creștere aduce o sumă semnificativă, având un rol crucial în sprijinirea familiilor aflate în doliu.

Pentru a beneficia de acest ajutor, este necesar să depui o cerere împreună cu certificatul de deces. Este esențial să soliciti acești bani, deoarece ei nu sunt acordați automat, conform Playtech.

Pentru decesul asiguratului sau pensionarului, suma a crescut de la 6.789 lei la 7.567 lei.

În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, suma a ajuns la 3.784 lei.

Cui se acordă ajutorul de înmormântare

Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, care poate fi:

Soțul supraviețuitor

Copilul

Părintele

Tutorele

Curatorul

Orice persoană care poate demonstra cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces, în lipsa altor solicitări din partea persoanelor menționate mai sus.

Ajutorul de înmormântare pentru persoanele care NU sunt asigurate sau pensionare este de 3.784 lei.

În cazul în care persoana decedată nu avea calitatea de asigurat sau pensionar, ajutorul de deces se acordă unui membru de familie (al persoanei decedate) care are calitatea de asigurat sau pensionar.

Documente necesare

Documentele necesare pentru obținerea ajutorului de deces includ:

Cerere pentru acordarea ajutorului de deces

Certificat de deces (original și copie)

Act de identitate al solicitantului (original și copie)

Acte de stare civilă ale solicitantului, care să ateste gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original și copie)

Dovezi că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original și copie)

Alte documente specifice, în funcție de situație

Pe lângă aceste modificări, din septembrie 2024, conform noii legi a pensiilor (Legea 360/2023), ajutorul de deces va fi acordat și în cazul decesului persoanelor care au cotizat cel puțin șase luni înainte, indiferent de stagiul de cotizare realizat, și în cazul decesului unei persoane aflate în concediul pentru creșterea copilului.

De la 1 septembrie 2024, plata ajutorului de deces se va putea face și prin virament bancar, iar aceasta se va putea face și către firme, nu doar către persoane fizice, cu condiția să dovedească că au suportat cheltuielile ocazionate de deces.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.