Comisia Europeană a publicat marţi o evaluare iniţială a impactului, precum şi un anunţ referitor la lansarea unei consultări publice deschise prin care invită părţile interesate să îşi exprime opinia cu privire la necesitatea instituirii unui eventual nou instrument în domeniul concurenţei, care ar permite soluţionarea problemelor structurale în materie de concurenţă în timp util şi cu eficacitate, informează un comunicat al Executivului comunitar potrivit Agerpres.
Părţile interesate îşi pot prezenta opiniile cu privire la evaluarea iniţială a impactului până la 30 iunie 2020 şi pot răspunde la consultarea publică deschisă până la 8 septembrie 2020.
În ultimii ani, Comisia a reflectat asupra rolului politicii în domeniul concurenţei şi a măsurii în care aceasta îşi păstrează caracterul adecvat într-o lume care se schimbă rapid, care este din ce în ce mai digitală şi mai globalizată şi care trebuie să devină mai verde. Acest proces de reflecţie face parte dintr-o dezbatere mai amplă în materie de politici, cu privire la necesitatea unor modificări ale actualului cadru legislativ în domeniul concurenţei, astfel încât agenţiile de aplicare a legii din întreaga lume să poată continua să menţină competitivitatea pieţelor. Diferite părţi interesate s-au implicat în această dezbatere şi au contribuit cu rapoarte şi studii, făcând propuneri cu privire la modul în care setul de instrumente aferent legislaţiei privind concurenţa ar putea fi adaptat sau extins.
În acest context, Comisia a ajuns la concluzia că este foarte probabil ca asigurarea contestabilităţii şi a unei funcţionări echitabile a pieţelor în toate sectoarele economice să necesite o abordare holistică şi cuprinzătoare, cu accent pe următorii trei piloni: aplicarea fermă în continuare a normelor de concurenţă existente, valorificând pe deplin articolele 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), inclusiv utilizarea măsurilor provizorii şi a celor reparatorii, după caz; posibilitatea unei reglementări ex ante specifice pentru platformele digitale, inclusiv cerinţe suplimentare pentru cei care au rolul de controlor al fluxului de informaţie; precum şi un posibil nou instrument în domeniul concurenţei, pentru a aborda problemele structurale de concurenţă de pe toate pieţele, care nu pot fi soluţionate sau abordate cu eficacitate maximă pe baza normelor de concurenţă actuale (de exemplu, să prevină dezechilibrul în cadrul pieţelor).
Evaluarea impactului referitoare la o reglementare ex ante specifică pentru platforme, efectuată în paralel, pentru care s-a lansat astăzi o consultare separată a părţilor interesate, acoperă cel de-al doilea pilon, în timp ce această consultare a părţilor interesate se referă la cel de-al treilea pilon.
Experienţa Comisiei în ceea ce priveşte asigurarea respectării normelor de concurenţă ale UE pe piaţa digitală şi pe alte pieţe, precum şi procesul de reflecţie desfăşurat de Comisie şi autorităţile naţionale de concurenţă privind caracterul adecvat al normelor de concurenţă existente, i-au permis Comisiei să identifice anumite probleme structurale în ceea ce priveşte concurenţa, pe care normele actuale nu le pot aborda sau nu le pot soluţiona cu eficacitate maximă.
Noul instrument în domeniul concurenţei ar trebui să îi permită Comisiei să abordeze lacunele normelor de concurenţă actuale şi să intervină împotriva problemelor structurale în materie de concurenţă de pe toate pieţele, în timp util şi cu eficacitate.
După ce a constatat o problemă structurală în materie de concurenţă printr-o investigaţie riguroasă privind piaţa, în cursul căreia dreptul la apărare este pe deplin respectat, noul instrument ar trebui să îi permită Comisiei să impună măsuri corective privind comportamentul şi, după caz, structurale. Cu toate acestea, nu ar exista nici o constatare a unei încălcări şi nici nu s-ar aplica amenzi participanţilor pe piaţă.
"Lumea se schimbă rapid şi este important ca normele în materie de concurenţă să fie adecvate pentru această schimbare. Normele noastre au o flexibilitate intrinsecă, ce ne permite să abordăm o gamă largă de comportamente anticoncurenţiale pe toate pieţele. Cu toate acestea, observăm că există anumite riscuri structurale pentru concurenţă, cum ar fi pieţele dezechilibrate, care nu sunt abordate de normele actuale. Solicităm opiniile părţilor interesate pentru a analiza dacă ar fi necesar să se instituie un eventual nou instrument în domeniul concurenţei, care să permită abordarea unor astfel de probleme structurale în materie de concurenţă în timp util şi cu eficacitate, asigurând pieţe echitabile şi competitive în toate sectoarele economice", a declarat vicepreşedintele executiv Margrethe Vestager.
CE vrea soluţionarea problemelor structurale în materie de concurenţă în timp util şi cu eficacitate
Explorează subiectul
Articole Similare

18
Oficial BCE: Euro digital ar putea costa băncile europene între patru și şase miliarde de euro
18

2.864
Bogdan Staicu (Bilanț DNA) - Vicepreşedintele CSM vorbeşte despre un regim 'drastic' de pensionare în magistratură - El acuză o inechitate față de magistrați după validarea CCR
2.864

1.292
Traian Briciu (bilanț DNA) - DNA nu a marșat pe popularitate și senzațional ci pe anchete cu adevărat structurale, s-a dus foarte mult spre zona care afectează elementele structurale ale statului
1.292

68
Șefa BCE respinge zvonurile privind o demisie iminentă
68

4.704
România susține E6 și Europa cu două viteze - Pariul lui Nazare pe E6, între beneficii economice și pericolul de a rămâne în afara nucleului dur al UE
4.704

53
UE trebuie să renunţe la „pesimismul” cu privire la inteligenţa artificială, transmite un oficial al Casei Albe. Consilierul principal al preşedintelui american Donald Trump critică dur Legea privind IA adoptată de Bruxelles
53

303
Comisia Europeană ia în calcul măsuri de urgență pentru reluarea transportului de petrol rusesc prin conducta Drujba
303

8.099
Comisia Europeană, prima reacție după decizia CCR privind pensiile speciale: Anunță ce se întâmplă cu banii suspendați din PNRR-ul României
8.099

1.333
Comisia Europeană intră cu „buldozerul” peste Shein! Anchetă de amploare cu acuzații grave: dă dependență sau materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor
1.333

1.312
Cine va conduce Parlamentul European după 2027 - bătălia a început deja: alianțe fragile, trădări și negocieri secrete (POLITICO)
1.312

1.412
O nouă taxă se pregătește pentru toate statele UE: Jocurile de noroc vor susține masiv educația
1.412

70
Comisia Europeană dă asigurări că nu există riscuri privind aprovizionarea cu petrol în Ungaria și Slovacia, în ciuda avariei conductei Drujba
70

880
VIDEO Nicușor Dan vorbește despre interesul național în relația cu SUA, NATO și UE: Evident că sunt puse în discuție chestiuni care păreau stabile
880
















Comentează