DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cea mai mare grevă din ultimii 30 de ani va bloca total Marea Britanie

greva sistem feroviar

Angajaţii sistemului feroviar britanic încep, marţi, cea mai mare grevă din ultimii treizeci de ani, care va ţine trei zile, cerând suplimentarea locurilor de muncă şi salarii mai mari, relatează AFP. Sindicatul feroviar RMT a indicat la începutul lunii iunie că peste 50.000 de angajaţi ai sistemului feroviar britanic nu vor mai munci ”în timpul celui mai mare conflict sectorial din 1989”, cerând în special creşteri salariale în concordanţă cu inflaţia galopantă.

Pe lângă salarii, RMT denunţă deteriorarea condiţiilor de muncă şi ”miile de concedieri” planificate de nenumăratele companii feroviare private care alcătuiesc sectorul din Marea Britanie. Marţi va fi cea mai mare zi de mobilizare, în timp ce angajaţii de la metroul londonez sunt chemaţi şi ei să iasă în stradă, iar TfL, operatorul de transport al capitalei, anunţă evitarea deplasărilor. Greva va continua joi şi sâmbătă, dar manifestaţii vor avea loc în fiecare zi până duminică, avertizează TfL. Pentru britanici, greva va intensifica situaţia tensionată de pe aeroporturi din ultimele săptămâni, unde s-au format cozi lungi şi sute de zboruri au fost anulate.

Guvernul urmează să se întrunească marţi. Premierul britanic Boris Johnson a făcut apel la ”un compromis rezonabil pentru binele poporului britanic şi al angajaţilor sistemului feroviar”.

Executivul a încercat să aducă sindicatele şi companiile feroviare la masa negocierilor, dar RMT a considerat ca fiind ”inacceptabile” propunerile făcute de angajatori.

Greva ”va aduce suferinţă şi haos pentru milioane de utilizatori”, a afirmat ministrul Transporturilor, Grant Shapps, criticat atât de sindicate, cât şi de opoziţia laburistă pentru că nu s-a aşezat el însuşi la masa negocierilor.

Guvernul britanic a avertizat că această grevă va afectata nenumăraţii britanici, deoarece îi va împiedica să meargă la serviciu sau la programări medicale. De asemenea, greva ameninţă să perturbe evenimente sportive şi culturale importante, precum Festivalul de muzică de la Glastonbury, un concert Rolling Stones la Londra, sâmbătă, şi examenele finale ale unor liceeni.

Guvernul susţine că sindicatele îşi cauzează singure probleme, deoarece sectorul feroviar, care a beneficiat de subvenţii de 16 miliarde de lire sterline pentru a face faţă faţă scăderii veniturilor în timpul pandemiei, riscă să piardă numeroşi călători în contextul dezvoltării sistemului de telemuncă.

Federaţia sindicală TUC a acuzat luni Guvernul britanic că ”a creat tensiuni”, invocând în special ideea prezentată săptămâna trecută de Grant Shapps de a autoriza folosirea angajaţilor temporari pentru a înlocui angajaţii care sunt grevă, dacă mişcarea va continua.

Greva s-ar putea extinde la alte sisteme de transport şi poate dura mai mult de o săptămână.

Mişcarea s-ar putea răspândi chiar şi în alte sectoare precum educaţia, sănătatea, serviciile poştale sau chiar în rândul avocaţilor: baroul penal a anunţat luni că membrii săi au votat cu o majoritate covârşitoare în favoarea organizării unei greve săptămâna viitoare.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.