Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Savanții au descoperit UNICORNUL din Calea Lactee

Forbes
gaura neagra

Oamenii de ştiinţă au descoperit ceea ce ar putea fi cea mai mică gaură neagră din Calea Lactee şi totodată cea mai apropiată gaură neagră de Sistemul Solar - un obiect cosmic atât de neobişnuit încât a primit porecla "Unicornul", transmite joi Reuters.

Astronomii sunt de părere că această gaură neagră are aproximativ 3 mase solare şi face parte dintr-un sistem binar, denumit V723 Mon, alături de o stea gigantică roşie.

Gaura neagră se află la aproximativ 1.500 de ani lumină distanţă de Soare. Ea este cea mai apropiată gaură neagră de Sistemul Solar. Pentru comparaţie, cea mai apropiată stea, Proxima Centauri, se află la aproximativ 4 ani lumină de Soare, scrie agerpres.ro.

"Am poreclit această gaură neagră 'Unicornul' în parte pentru că sistemul V723 Mon se află în constelaţia Monoceros - care se traduce prin unicorn (sau licorn) dar şi pentru că este un sistem foarte deosebit atât în ceea ce priveşte masa găurii negre şi apropierea sa de Terra, conform lui Tharindu Jayasinghe, de la Ohio State University, coordonatorului acestui studiu publicat în ultimul număr al revistei Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Există trei categorii de găuri negre. Cele mai mici, categoria din care face parte şi "Unicornul", sunt numite şi găuri negre de masă stelară şi s-au format în urma colapsului gravitaţional al unei singure stele. Cele mai mari sunt aşa-numitele găuri negre supermasive, aşa cum este Sagittarius A, gaura neagră aflată în centrul Căii Lactee, la o distanţă de aproximativ 26.000 de ani lumină de Soare şi care are aproximativ 4 milioane de mase solare. De asemenea, există şi o clasă de găuri negre de masă intermediară între cele două categorii menţionate.

"Este clar că natura produce găuri negre cu o mare varietate de mase. Însă o gaură neagră de doar trei mase solare este o surpriză. Nu există modele prea bune cu privire la modul de apariţie al acestor găuri negre, însă sunt convins că de acum înainte oamenii de ştiinţă se vor ocupa mai mult de acest lucru", a comentat şi co-autorul studiului, profesorul Kris Stanek de la aceeaşi universitate.

"Unicornul" este singurul ocupant al unei nişe de clasificare între cele mai mari stele neutronice cunoscute - obiecte care rezultă tot din prăbuşirea gravitaţională a unor stele - care au în jur de 2,2 mase solare şi cele mai mici găuri negre cunoscute până la descoperirea "Unicornului", care au în jur de 5 mase stelare.

''Unicornul este pur şi simplu una dintre cele mai mici găuri negre care pot exista", a precizat Jayasinghe.

Puternica sa gravitaţie alterează forma stelei sale companion într-un fenomen cunoscut drept distorsiune mareică, făcând ca această stea să aibă mai degrabă o formă alungită decât sferică şi modificând traiectoria luminii provenite de la această stea. Aceste interacţiuni au făcut posibilă descoperirea găurii negre.

Spre deosebire de alte găuri negre care au stele pe orbită, în acest caz gaura neagră nu consumă materie de la steaua companion, care este de 173 de ori mai strălucitoare decât Soarele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.