Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CEDO a condamnat din nou Rusia, cu privire la tratamentele degradante la care l-a supus pe Aleksei Navalnîi

CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat din nou Rusia, marţi, cu privire la ”tratamente degradante” la care l-a supus pe Aleksei Navalnîi, opozantul numărul lui al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP, potrivit news.ro.

Victima, la sfârşitul lui august, a unei otrăviri pe care o atribuie Kremlinului, Aleksei Navalnîi şi alt opozant, Vadim Gunko, au sesizat CEDO după ce au fost maltrataţi la o arestare în cursul unei manifestaţii, la 6 mai 2012, la Moscova.

Ei denunţau atunci fraude electorale, comise, în opinia lor, în alegerile prezidenţiale ruse din martie 2012.

Cei doi au fost deţinuţi timp de o noapte la un post de poliţie şi au fost condamnaţi apoi administrativ din cauza refuzului de a se supune unor somaţii legale ale poliţiei, potrivit CEDO.

Citește și: Stelian Tănase îl desființează pe primarul Brașovului, Allen Coliban, după ce a mințit în CV: Este un impostor, pur și simplu – un mare mincinos.

Curtea, cu sediul la Strasbourg, în estul Franţei, a stabilit în unanimitate că Rusia a încălcat dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului cu privire la interzicerea tratamentelor inumane sau degradante, dreptul la libertate şi la siguranţă, la un proces echitabil şi la libertatea de întrunire.

CEDO precizează că hotărârea sa are la bază o înregostrare video a arestării opozantului, postată pe Internet, în care poliţişti sunt filmaţi ”răsucindu-i braţul domnului Navalnîi şi făcându-l să strige”. Ea apreciază că aceste ”manevre de reţinere” ”nu erau strict necesare”, pentru că acesta nu opunea vreo ”rezistenţă vizibilă”.

Cu privire la restul plângerii, CEDO subliniază că a examinat ”în alte dosare similare” cu privire la Aleksei Navalnîi aceleaşi probleme de drept şi că ”nu vede motive să ajungă la cocluzii diferite” în aceasta.

CEDO condamnă în această hotărâre Rusia la plata unor despăgubiri morale în valoare de 8.500 de euro lui Aleksei Navalnîi şi în valoare de 7.500 de euro lui Vadim Gunko.

Curtea a pronunţat numeroase condamnări ale Rusiei cu privire la hărţuirea lui Aleksei Navalnîi, un avocat şi activist anticorupţie, inclusiv în 2018, când orgamismul său suprem, Marea Cameră, a recunoscut în prezenţa opozantului caracterul ”politic” al multiplelor sale arestări.

În octombrie, CEDO a condamnat Rusia cu privire la încălcarea libertăţii de întrunire şi supunerea unor manifestanţi la tratamente degradante la aceeaşi adunare de la 6 mai 2012.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.