Cea mai puternică formaţiune de opoziţie cehă, Partidul Democrat Civic, a obţinut cele mai multe locuri în alegerile pentru Senat desfăşurate în Cehia, deşi o victorie a sa este improbabil să ducă la înlăturarea guvernului minoritar condus de Andrej Babis, relatează sâmbătă Reuters.
În aceste alegeri au fost disputate o treime dintre cele 81 de mandate de senator, la aproape un an după alegerile din Camera Deputaţilor (camera inferioară a parlamentului ceh) care au adus la putere ANO, partidul premierului Babis. În Cehia, camera inferioară este principala structură de decizie legislativă, iar guvernul poate anula un veto al Senatului.
Partidul Civic Democrat a obţinut 10 dintre cele 27 de mandate disputate, în timp ce ANO a câştigat doar un mandat, la fel ca social-democraţii, parteneri ai ANO în coaliţia guvernamentală de la Praga.
Pentru prima dată în ultimii peste 20 de ani, Partidul Comunist nu va avea niciun reprezentant în Senatul ceh, singurul candidat comunist fiind înfrânt.
Prezenţa la vot la al doilea tur al alegerilor pentru Senatul ceh, desfăşurat vineri şi sâmbătă, a fost de numai 16,5%, mult sub prezenţa de 60,8% înregistrată la alegerile din 2017 pentru Camera Deputaţilor.
În alegerile municipale desfăşurate în urmă cu o săptămână, ANO a obţinut 30% din voturi, rămânând cel mai puternic partid, în timp ce Partidul Civic Democrat a câştigat doar 15% din sufragii.
Cehia: Opoziţia a obţinut cele mai multe voturi în al doilea tur al alegerilor pentru Senat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.150
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
2.150

1.278
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
1.278

72
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
72

2.299
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
2.299

75
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
75

3.060
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
3.060

3.533
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.533

2.158
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
2.158

69
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
69

2.620
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.620

45
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
45

2.268
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.268

107
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
107
















Comentează