Cei 24 de marinari ucraineeni, capturați de ruși în Crimeea, rămân în arest

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 17-07-2019

Actualizat: 17-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un tribunal din Moscova a decis miercuri prelungirea perioadei de detenție pentru încă trei luni pentru toți cei 24 de membrii ai forțelor navale ucrainene capturați anul trecut de Rusia în apropiere de coasta Crimeei, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Citește și: Silviu Mănăstirea anunță că lui Klaus Iohannis i se pregătește o cursă! Operațiunea specială declanșată de USR

Marina rusă i-a capturat pe militarii ucraineni și cele trei nave pe care se aflau în Strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov, pe 25 noiembrie 2018, deschizând focul asupra acestora. Moscova i-a acuzat că au pătruns în mod ilegal în apele sale teritoriale, lucru negat de autoritățile de la Kiev.

Citește și: Simona Halep i-a luat fața Vioricăi Dăncilă! Reacție uluitoare în Parlamentul European

Președintele Vladimir Putin a declarat în iunie că soarta militarilor ucraineni va depinde de eliberarea cetățenilor ruși reținuți în Ucraina.

Tribunalul Internațional de la Hamburg privind Dreptul Mărilor (ITLOS) a cerut în luna iunie Rusiei eliberarea iemdiată a militarilor ucraineni. Kremlinul a respins solicitatea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri