Cei doi copii, de 2 ani, gemeni, care au căzut de la etajul 10 al unui bloc cin Ploiești au murit. medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.
"In cursul acestei seri, în jurul orei 20.30 polițiștii Secției nr.2 de poliție Ploiești, au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe Bulevardul Republicii, 2 copii gemeni, fată și băiat, cu vârsta de 2 ani și o lună, au căzut de la etajul 10, de la fereastra unui apartament.
Din păcate aceștia au fost declarați decedați.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de ucidere din culpă", precizează IPJ Prahova.
Comentează