Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cei doi români veniți din China vor fi ținuți în carantină și vor fi testați pentru coronavirus

Agerpres
doctori virus coronavirus

Doi români care au fost transportați din China în Germania, prin zboruri medicale, au ajuns duminică seară în București. Aceștia nu prezintă simptome specifice coronavirusului, însă vor fi plasați în carantină pentru a fi testați și supravegheați, informează Ministerul Sănătății.

Doi cetățeni români care se aflau în Germania, la Berlin, au fost aduși în tară.

Aceștia au ajuns în Germania fiind aduși din China, prin intermediul unor zboruri medicale organizate în cadrul Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

„Starea de sănătate a celor doi bărbați este bună si nu sunt confirmați până în acest moment cu coronavirus. Cele două persoane sunt asimptomatice, sunt în curs de testare și, conform procedurilor, vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală într - un spațiu special destinat din București, în care sunt respectate condițiile de izolare”, transmite Ministerul Sănătății.

Cei doi nu sunt singurii români aflați în carantină.

O românca venită sâmbătă noapte din China a fost preluată de la aeroport de medici și dusă la Institutul „Matei Balș” din Capitală pentru a afla dacă are sau nu coronavirus. Deși nu prezintă simptome specifice virusului, femeia a fost testată și va rămâne 2 săptămâni în carantină în acest spital.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.