Problema Kosovo este cel mai mare obstacol în calea integrării europene a Serbiei, a afirmat miercuri preşedintele sârb Aleksandar Vucic, comentând o declaraţie recentă a comisarului european pentru politică de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii Johannes Hahn, conform căreia Kosovo nu este singura problemă esenţială pe calea aderării Serbiei la Uniunea Europeană, transmite Tanjug preluată de Agerpres.
Potrivit lui Vucic, menţinerea păcii şi a stabilităţii şi apărarea securităţii cetăţenilor sârbi din Kosovo-Metohija vor deveni din ce în ce mai dificile, întrucât este tot mai evident că nu va exista o soluţie de compromis.
Acest lucru este cauzat de atmosfera din Serbia centrală şi din Kosovo-Metohija, ca şi de factori externi care nu doresc un acord, a declarat Vucic pentru postul de televiziune Pink.
''Cetăţenii trebuie să înţeleagă că economia poate înregistra progrese numai dacă avem pace şi stabilitate şi dacă nu există niciun incident serios în Kosovo'', a reiterat Aleksandar Vucic.
Kosovo şi-a declarat independenţa în februarie 2008, aceasta fiind recunoscută până în prezent de 23 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Ţările membre care nu au făcut acest lucru sunt Spania, România, Slovacia, Grecia şi Cipru.
Negocierile sârbo-kosovare mediate de Bruxelles au dus la un acord cadru în 2013. Totuşi, fiecare parte susţine că cealaltă îşi încalcă angajamentele în domenii precum energia, învăţământul şi drepturile minorităţii sârbe din Kosovo.
Cel mai mare obstacol în calea integrării Serbiei în UE este Kosvo, a afirmat prședintele Aleksandar Vucic
București
9°C
Articole Similare

32
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
32

1.519
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
1.519

1.860
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
1.860

70
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
70

62
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
62

87
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
87

2.491
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
2.491

59
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
59

148
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
148

95
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
95

2.901
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
2.901

5.300
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
5.300

3.460
Povestea lui Goliat, pusă în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.460
















Comentează