Cel puțin 400 de persoane au fost rănite în urma unui cutremur de 6,3 grade produs în Iran

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 25-11-2018

Actualizat: 26-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: hindustantimes.com

Cel puțin 400 de persoane au fost rănite în urma unui cutremur de 6,3 grade pe scara Richter, produs duminică în Iran, în apropierea zonei de frontieră cu Irak, a relatat presa iraniană, citată de site-ul agenției Reuters.

Seismul a mai fost de asemenea simțit atât în capitala irakiană Bagdad, cât și în Kuweit.

"Există 411 răniți, dintre care 80% au fost tratați și externați. Nu au fost anunțați morți", a declarat Houshang Bazvand, guvernatorul provinciei Kermanshah.

Televiziunea de stat a mai informat că nu există pagube majore. Cutremurul a provocat alunecări de teren, însă oficialii au anunțat că toate drumurile rămân deschise.

Institutul american de geofizică (USGS) a informat că seismul s-a produs la o adâncime de 65 de kilometri, la nord-vest de orașul Ilam, în apropierea frontierei între Iran și Irak.

Seismul a afectat cel puțin șapte provincii din Iran, în special Kermanshah, unde 600 de persoane au murit anul trecut în urma unui alt cutremur.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri