Cel puțin 17 persoane au murit în urma atacurilor aeriane ale SUA din estul Siriei

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 26-02-2021

Actualizat: 26-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: AP

Atacurile aeriene ale armatei americane în estul Siriei au omorât cel puţin 17 persoane, au declarat vineri surse locale şi o sursă medicală, potrivit Reuters, citată de AGERPRES.

Pentagonul a anunţat că Statele Unite au lovit în noaptea de joi spre vineri infrastructuri utilizate de miliţiile pro-iraniene în Siria.

Este prima operaţiune militară a administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden, decisă ca răspuns la atacurile recente împotriva intereselor occidentale din Irak.

Citește și: LISTA miniștrilor care își țin la secret consilierii personali: transparență până se ajunge la oamenii șefului

Descriind această operaţiune militară drept una "defensivă", purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby, a declarat că loviturile au distrus "mai multe infrastructuri situate la un post de frontieră utilizat de miliţiile susţinute de Iran, în special Kataib Hezbollah".

Siria nu a transmis încă niciun comentariu oficial în legătură cu aceste atacuri.

În acelaşi timp, guvernul iranian a anunţat vineri că ministrul său de externe, Mohammad Javad Zarif, a vorbit cu omologul său sirian, la câteva ore după atacurile SUA.

"Cele două părţi au subliniat nevoia ca Occidentul să respecte rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU privind Siria", se arată pe site-ul guvernamental iranian Dolat.ir.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri