Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel puţin 19 morţi în Somalia după ce un microbuz a trecut peste o mină care a explodat

somalia

Cel puţin 19 persoane au fost ucise şi mai multe rănite, joi, după explozia unei mine la trecerea microbuzului cu care călătoreau, în regiunea Basse-Shabelle, din sudul Somaliei, a anunţat poliţia, citată de AFP. "Numărul persoanelor ucise în explozie este acum de 19, printre care femei şi copii", a declarat pentru presa locală Ibrahim Adam Najah, guvernatorul regiunii, referindu-se şi la mai mulţi răniţi.

Ibrahim Isack, un şef al poliţiei locale, indicase anterior AFP că microbuzul "transporta 21 de persoane când a trecut peste mină". "Mina a fost pusă de terorişti", a adăugat acesta, cu referire la insurgenţii islamişti shebab, afiliaţi grupării Al-Qaida, conform Agerpres.

Plecat din Bulomarer (160 km vest de Mogadiscio), microbuzul se îndrepta spre Marka, oraş portuar aflat la circa 30 de km, când a trecut peste mină, în dreptul localităţii Golweyn, la zece km de la punctul de plecare. Această tragedie survine la doar câteva ore după ce noul preşedinte al Somaliei, Mohamed Abdullahi, i-a înlocuit joi pe şefii armatei, poliţiei şi serviciilor de informaţii şi a declarat "stare de război" grupării shebab şi a doua zi după un nou atac cu maşină capcană în capitala somaleză, care a făcut cel puţin 7 morţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.