Cel puţin 25 de migranţi din America Centrală au murit şi alţi 29 au fost răniţi joi după ce camionul de marfă la bordul căruia se aflau s-a răsturnat pe o autostradă din sudul Mexicului, potrivit unei surse oficiale preluate de AFP.
Accidentul s-a produs la circa cinci kilometri de oraşul Francisco Sarabia, în statul Chiapas (care se învecinează cu Guatemala - n. red.), a precizat parchetul local într-un comunicat, fără a furniza informaţii suplimentare.
Drumul pe care a avut loc accidentul nu este folosit în mod obişnuit de migranţi, care în majoritate intră ilegal în Mexic traversând fluviul Suchiate, care delimitează o parte a frontierei cu Guatemala.
Conform unor surse din cadrul parchetului, victimele au intrat pe teritoriul mexican prin regiunea La Mesilla şi au fost apoi transferate în regiunea Los Altos din Chiapas. De acolo, aceşti migranţi şi-au continuat drumul spre centrul statului, pentru a urma o rută mai rapidă către statul vecin Veracruz, în est.
În fiecare an, sute de cetăţeni din America Centrală îşi părăsesc ţările - în special Honduras, El Salvador şi Guatemala - fugind de violenţe şi de sărăcie cu speranţa de a ajunge în SUA, în căutarea unei vieţi mai bune, menţionează AFP. Mulţi dintre ei călătoresc în caravane, ca măsură de securitate pe acest drum lung şi periculos, în timp ce alţii apelează la traficanţi de persoane care îi transportă în general înghesuiţi în camioane, în condiţii insalubre.
Cel puţin 25 de migranţi din America Centrală au murit într-un accident în sudul Mexicului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.261
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
1.261

2.599
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
2.599

2.809
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
2.809

88
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
88

82
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
82

128
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
128

3.454
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
3.454

77
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
77

186
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
186

105
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
105

3.653
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
3.653

6.510
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
6.510

3.916
Povestea lui Goliat, pusă în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.916
















Comentează