Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel puțin 31 de persoane ucise în Siria, după o serie de raiduri aeriene executate de Israel

AFP
Siria, fum, atac israelian

Cel puţin 31 de oameni - soldaţi şi luptători pro-regim - au fost ucişi în cursul loviturilor aeriene executate de Israel în noaptea de marţi spre miercuri împotriva unor poziţii militare în estul Siriei, în cel mai sângeros atac din ultimii doi ani şi jumătate, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Citește și: O fotografie a Kamalei Harris, publicată pe coperta revistei Vogue, stârnește controverse: care este motivul

De la începutul războiului din Siria în 2011, Israelul a întreprins sute de lovituri împotriva efectivelor inamicilor săi declaraţi, vizând trupe guvernamentale, forţele aliate iraniene şi combatanţi ai Hezbollahului libanez.

În ultimele săptămâni, aceste bombardamente atribuite Israelului s-au intensificat în estul Siriei, unde miliţii combatante străine susţinute de Iran sunt desfăşurate în provincia Deir Ezzor, la frontiera cu Irak.

Loviturile aeriene din timpul nopţii trecute au ucis cel puţin şapte soldaţi şi 24 de luptători străini din miliţii pro-Iran, potrivit unui bilanţ transmis de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Loviturile au vizat depozite de arme şi poziţii militare situate mai ales în împrejurimile oraşului Deir Ezzor şi în deşerturile Boukamal şi Mayadin, a precizat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

În sector se află efective ale Hezbollah şi ale Brigăzii Fatimizilor, reunind luptători afgani pro-Iran, conform OSDO.

Armata israeliană nu a reacţionat deocamdată la aceste informaţii.

Potrivit directorului OSDO, raidurile de noaptea trecută au provocat cel mai mare număr de victime după loviturile din iunie 2018 în aceeaşi provincie, când au fost ucişi 55 de combatanţi pro-regim, sirieni şi irakieni.

Agenţia oficială siriană de presă SANA a informat despre loviturile israeliene din timpul nopţii, dar fără a furniza detalii.

'La ora 01:10 a dimineţii (23:10 GMT), inamicul israelian a întreprins o agresiune aeriană împotriva oraşului Deir Ezzor şi a regiunii Boukamal. Consecinţele agresiunii fac în prezent obiectul verificării', a indicat agenţia siriană, citând o sursă militară.

Pe tot parcursul zilei de marţi, avioane neidentificate efectuaseră deja mai multe serii de raiduri în zona Boukamal, omorând 12 luptători ai miliţiilor pro-Iran, a raportat OSDO, care nu furnizase un bilan al acestor lovituri.

Israelul a avertizat în mod repetat că nu va permite ca Siria vecină să devină un cap de pod al forţelor iraniene.

În 2020, Israelul a lovit 50 de ţinte în Siria, conform unui raport anual publicat de armata israeliană.

Aceste raiduri reprezintă o 'politică clară' a Israelului, a declarat în noiembrie premierul Benjamin Netanyahu.

Precedentele lovituri soldate cu victime au avut loc la 7 ianuarie şi au vizat poziţii în sudul Siriei şi la sud de capitala Damasc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.