Cel puţin 6 morţi în urma ploilor torenţiale din statul indian Maharashtra

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Şase persoane, printre care trei copii, au murit, iar alte cel puţin zece au fost rănite după ce structura sub care se adăpostiseră în timpul ploilor torenţiale şi al vânturilor puternice s-a prăbuşit brusc peste ele, în statul Maharashtra din sud-vestul Indiei, a confirmat miercuri poliţia locală, transmite agenţia de presă Xinhua, potrivit Agerpres.

Incidentul a fost semnalat marţi seara în districtul Sangli din statul Maharashtra.

Victimele se aflau printre cei aproape 350 de credincioşi care vizitaseră un templu cu ocazia unui festival religios local.

După începerea ploii torenţiale, însoţită de vânt puternic, victimele se adăpostiseră în interiorul unei structuri aflate în construcţie.

Din cauza vântului puternic, acoperişurile din tablă şi pereţii s-au prăbuşit peste persoanele aflate în interior.

În urma operaţiunilor de salvare au fost recuperate şase cadavre, iar răniţii au fost transportaţi de urgenţă la un spital local, a declarat un poliţist local.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură7°C
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri