Poliţia din Serbia l-a arestat luni pe directorul unei bănci locale, care, conform relatărilor media, este apropiat de guvernul aflat la sfârşit de mandat, el fiind suspectat că a deturnat echivalentul a peste 380 de milioane de euro în dinari sârbi din depozitele băncii după recentele alegeri parlamentare, a anunţat parchetul, informează AFP, scrie Agerpres.
Arestarea
Partidul Progresist Sârb (SNS), formaţiunea fostului preşedinte naţionalist sârb Aleksandar Vucic, a fost învins categoric în alegerile parlamentare anticipate din 25 octombrie de o listă susţinută de o mişcare studenţească.
Parchetul însărcinat cu combaterea crimei organizate a transmis într-un comunicat de presă că trei oficiali de la Alta Banka au fost arestaţi în legătură cu acest caz, între care D.M., identificat de presa locală ca fiind Davor Macura, proprietarul şi directorul băncii.
Banca Naţională a Serbiei (NBS) a revocat sâmbătă licenţa Alta Banka "pentru a menţine activele băncii sub supraveghere", "pentru a proteja interesele deponenţilor" şi "pentru a păstra stabilitatea sistemului financiar".
Cu două zile în urmă, liderul Partidului Democrat (DS, opoziţie), Srdjan Milivojevic, a declarat presei că a depus o plângere penală după ce "a primit informaţii" despre faptul că NBS "pregăteşte o decizie" de autorizare a transferului a "50 de milioane de euro" de la Alta Banka către o "bancă corespondentă din străinătate".
"D.M. este suspectat de (...) abuz de poziţia sa de autoritate" în cadrul unei companii, în timp ce ceilalţi doi deţinuţi sunt suspectaţi că l-ar fi ajutat, a precizat parchetul într-un comunicat de presă.
Macura este suspectat că a sustras aproximativ 45 de miliarde de dinari (383 de milioane de euro) în timpul multiplelor sale "intrări ilegale" în seiful băncii în zilele premergătoare datei de 31 octombrie, potrivit aceleiaşi surse.
Context
Aceste arestări au fost precedate de percheziţii efectuate de anchetatori sâmbătă şi duminică la sediul băncii şi la domiciliul principalului suspect.
Cei trei suspecţi au fost plasaţi în arestul poliţiei pentru maximum 48 de ore şi vor fi interogaţi de procurori.
NBS a iniţiat procedura de faliment împotriva Alta Bank, încredinţând conducerea acesteia Agenţiei de Asigurare a Depozitelor. Într-un comunicat publicat luni, NBS a afirmat că sectorul bancar local a rămas stabil.
Lista Studenţilor a câştigat cu majoritate absolută alegerile parlamentare, obţinând 140 din 250 de locuri, comparativ cu 103 pentru Partidul Naţional Socialist (SNS), care este la putere din 2012, conform ultimelor proiecţii ale Comisiei Electorale.




























